Martiri Romani din Transilvania  
»HomeHome
»Martiriul Bisericii Ortodoxe Române din ArdealMartiriul Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal
»Masacre din 1917-1919Masacre din 1917-1919
»Teroarea horthystăTeroarea horthystă
»Decembrie 1989Decembrie 1989
»Târgu Mureş 1990Târgu Mureş 1990
»CriminaliCriminali
»Filme, documenteFilme, documente
»FotografiiFotografii


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


 Martiri Romani din Transilvania back 

Refugiaţi transilvăneni la Râmnicu Sărat şi Buzău (1940 -1941)
forumharghitacovasna.ro


Prof. Dr. Constantin I.Stan
(în "ANGVSTIA", nr. 8, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2004, p. 205-216)

După cum este cunoscut, Consiliul de Coroană, convocat în noaptea de 30 august 1940, a hotărât cedarea fără luptă a peste 40.000 km² din teritoriul Transilvaniei, deşi unii oameni politici de marcă precum Iuliu Maniu sau Nicolae Iorga s-au opus acestui rapt teritorial(1)1. La 30 august 1940 Dictatul de la Viena a fost semnat.



Prima manifestare anti-dictat a izbucnit la Cluj în seara zilei de 30 august 1940. Acţiuni similare au avut loc şi în alte oraşe ardelene sau bănăţene: Oradea, Braşov, Bistriţa, Baia Mare, Alba Iulia, dar şi în vechiul Regat în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova. Guvernul a luat măsuri severe pentru a domoli aceste mitinguri de protest. De asemenea, pentru a evita haosul, dezordinea în timpul evacuării, chiar în ziua de 30 august, Ministerul de Interne a stabilit modul şi locul de evacuare a autorităţilor judeţene. Prin telegrama nr.1755 acest organism a hotărât ca judeţul Satu Mare să fie evacuat la Lugoj, Clujul la Turda, Sălajul la Deva, Mureş la Blaj, Odorhei la Sighişoara, Maramureş la Făgăraş, Bihor la Caransebeş şi Beiuş, Trei Scaune la Braşov, Ciuc în judeţul Prahova, Bistriţa Năsăud la Râmnicu Vâlcea, judeţele Someş şi Dej la Alba Iulia, instituţiile din Cluj la Sibiu(2)2.

Deşi nu figurau în lista menţionată mai sus, judeţele Buzău şi Râmnicu Sărat au primit refugiaţi transilvăneni din diverse judeţe. Cei mai mulţi au plecat din faţa urgiei hortiste. Astfel, refugiatul Petre Ilie din comuna Ibăneşti, judeţul Mureş, stabilit la Râmnicu Sărat, declara autorităţilor locale că: "Sub nici o formă nu puteam rămâne în Ardealul ocupat, deoarece eu am fost întotdeauna duşmanul neîmpăcat al ungurilor(3)3".

Prigoana la care au fost supuşi românii transilvăneni de noii stăpânitori l-a determinat pe tânărul învăţător Ion Eftimie de la şcoala primară din comuna Dăneşti, situată în apropierea oraşului Miercurea Ciuc, să aleagă calea pribegiei. Tânărul dascăl, originar de pe meleagurile buzoiene, consemna în memoriile sale încă inedite că a părăsit localitatea cu populaţie majoritar secuiască într-o atmosferă incendiară, fiind huiduit şi apostrofat de săteni. După ce a trecut Carpaţii, revenind pa meleagurile natale a fost încadrat la Şcoală primară din satul Lopătari(4)4. La 1 iunie 1941, deci cu puţin înainte de sfârşitul anului şcolar, el a fost concentrat în Regimentul 8 Dorobanţi Buzău, cu care a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord(5)5.

Un alt slujitor al şcolii, învăţătorul Ion G. Moisiu din judeţul Trei Scaune a poposit pe meleagurile buzoiene, fiind repartizat în anul şcolar 1940-1941 la şcoala primară din comuna Policiori, judeţul Buzău. Cei mai mulţi dintre refugiaţi au sosit însă în oraşul şi judeţul Râmnicu Sărat. Numărul lor a crescut de la o lună la alta. Dacă în octombrie 1940, potrivit unor date, pe plaiurile râmnicene se aflau 131 de transilvăneni, în decembrie acelaşi an efectivele lor au sporit la 493, iar în ianuarie 1941 conform aceloraşi surse erau 550 de persoane din care 161 capi de familie şi 389 membri(7)7. De asemenea, în oraşul Râmnicul Sărat în octombrie 1940 erau înscrişi 103 refugiaţi, iar în ianuarie 1941 numărul lor s-a ridicat la 287(8)8. Aceste cifre nu sunt însă exacte, deoarece unii refugiaţi se deplasau dintr-o regiune în alta unde aveau rude sau prieteni. Astfel, la 31 ianuarie 1941, Gheorghe Marinescu, originar din oraşul Sfântu Gheorghe şi având funcţia de maistru la Manufactura de tutun de la Râmnicu Sărat s-a mutat pe un post similar la Manufactura de acelaşi profil din oraşul Iaşi(9)9.

Unii refugiaţi au trecut clandestin graniţa nedreaptă fixată României de Germania şi Italia prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, ajungând în Regatul Român. Astfel Toader Arghir, în vârstă de 45 de ani, născut şi crescut în comuna Valea Salciei, judeţul Râmnicu Sărat, stabilit încă din anul 1919 în comuna Zagon, judeţul Trei Scaune, a părăsit localitatea de domiciliu în seara zilei de 14 noiembrie 1940, potrivit unei note informative din 20 noiembrie 1940 a Legiunii de jandarmi Buzău, către o instituţie similară din judeţul Rm.Sărat "a mers numai prin păduri până a trecut frontiera în România şi a fost prins de o patrulă a postului de jandarmi Siriu în ziua de 16 noiembrie 1940 de unde a fost dus la Legiunea de jandarmi Buzău". Fugarul a declarat autorităţilor jandarmereşti buzoiene că "s-a refugiat din cauză că toţi românii şi în special cei ce nu vorbesc limba maghiară, sunt arestaţi, bătuţi trimişi la Târgu Secuiesc, unde sunt judecaţi şi condamnaţi". Pentru o cât mai atentă urmărire a activităţii românilor "aceştia sunt împărţiţi pe sectoare de supraveghere". Procesul de desnaţionalizare a românilor era revigorat de autorităţile de la Budapesta. Toader Arghir, care şi-a asumat mari riscuri trecând clandestin frontiera afirmă, în continuare că "populaţia maghiară terorizează în mod permanent populaţia românească stricându-le noaptea cu topoare uşile şi ferestrele şi aruncând cu pietre în casele lor". El arată, totodată, că "Românii sunt izgoniţi din toate exploatările forestiere şi industriale şi nici un român nu poate găsi de lucru cu plată". Autorul declaraţiei informează autorităţile române că "în comuna Boroşneul Mic se sapă tranşee şi se întind reţele de sârmă pe valea Borozneiului, se construiesc stâlpi de ciment şi obstacole antitanc10"(10). Deci noii stăpânitori se pregăteau de război. Fireşte că cea vizată era România.

Ministerul de Interne a luat măsuri pentru a evita aceste deplasări şi a avea un control, dar mai ales o evidenţă strictă a refugiaţilor. El a elaborat în data de 13 noiembrie 1940 Ordinul nr. 19215A prin care solicita prefecturilor de judeţe: "a) situaţia statistică a refugiaţilor şi expulzaţilor români din Ungaria în România de la data cedării Ardealului şi până în prezent; b) situaţia ungurilor refugiaţi din România în Ungaria, cu aceleaşi date". Documentul cerea ca "Lucrarea să fie întocmită pe zile şi pe categorii de refugiaţi: intelectuali; profesionişti; muncitori, etc.11"(11).

Autorităţile statului s-au preocupat cu plasarea refugiaţilor, la nivel guvernamental existând un comisariat general. O problemă foarte dificilă o constituia repartizarea funcţionarilor de stat. Astfel, potrivit unui document din 4 noiembrie 1940 al prefecturii judeţului Rm.Sărat la această instituţie au fost încadrate 22 funcţionari în cadrul celor trei servicii judeţene: Administrativ, Financiar şi Tehnic. Acest fapt a dus la supradimensionarea schemei de încadrare. Numărul total al funcţionarilor s-a cifrat la 48 afară de personalul de serviciu care a ajuns la 14(12)12. De asemenea la Manufactura de Tutun Rm.Sărat au fost încadraţi 22 de muncitori calificaţi: tâmplari, fochişti, mecanici, electricieni din oraşul Sfântu Gheorghe şi alţi 12 din Cluj. La aceeaşi fabrică s-au transferat 23 de muncitori necalificaţi din judeţul Trei Scaune şi 16 din judeţul Cluj. Lor li s-au alăturat 37 lucrători din oraşul Sfântu Gheorghe, dar şi 45 din Cluj. Tot la Manufactura de Tutun din Rm.Sărat au fost repartizaţi 16 funcţionari din care 14 din oraşul Sfântu Gheorghe, 1 din Miercurea Ciuc şi altul din Cluj(13)13. Cei angajaţi lucraseră la întreprinderi similare în localităţile lor şi erau salariaţi ai statului.

In oraşul şi judeţul Rm.Sărat, dar şi în judeţul Buzău, au sosit numeroşi învăţători din teritoriul cedat de România prin Dictatul de la Viena. Astfel învăţătorul Grigore Gheba din comuna Strâmbătura, judeţul Maramureş, a fost transferat împreună cu soţia sa, Elena, tot învăţătoare, în comuna Chiojdeni la 14 septembrie 1940. O altă familie de dascăli, Ana şi Constantin Constantinescu, a ajuns la 8 septembrie 1940 în comuna Buda(14)14. In comuna Ghergheasa din plasa Boldu, potrivit documentelor vremii, s-a refugiat o familie de învăţători fără a-i indica numele la 1 noiembrie 1940, el fiind originar din localitate şi lucrând la şcoala primară din comună(15)15.

La rândul lor, jandarmii refugiaţi din teritoriul cedat Ungariei hortyste au ajuns pe meleagurile râmnicene. Plutonierul Vasile Văcaru, şef de post în comuna Omari, judeţul Satu Mare, a venit în comuna Pleşeşti. Colegul său, plutonierul Nicolae Lungoci, având aceeaşi funcţie în comuna bihoreană Sântireu, a ajuns în comuna Buda. Tot în judeţul Râmnic, în comuna Plăneşti, a sosit plutonierul Constantin Pascu, şef de post în comuna Bogza, judeţul Mureş(16)16, iar exemplele pot continua.

Cu toate eforturile făcute existau încă refugiaţi neplasaţi. Numărul lor era însă în scădere, deoarece mulţi îşi găsiseră locuri de muncă, iar alţii fuseseră repartizaţi de autorităţile centrale şi locale pe posturile vacante existente. Dacă la începutul lunii decembrie 1940 în judeţul Rm.Sărat existau 19 capi de familie fără slujbă, la finele lunii ianuarie 1941 întâlnim în statistici doar 5(17)17.

De menţionat că pe teritoriul judeţului Buzău existau o serie de lucrători sezonieri din Ardealul de Nord. Astfel în comuna Pârlagele se găseau trei asemenea persoane: soţii Vasile şi Roza Ciobrofi din Topliţa (azi judeţul Covasna), precum şi Ereches Siam din judetul Trei Scaune. La Nehoiu, în data de 7 septembrie 1940 erau 12 cetăţeni români de etnie maghiară: 2 din Sfântu Gheorghe, 4 din comuna Mărtinaş, 2 din Bratiş (jud.Trei Scaune), 2 din Ghimeş, judeţul Ciuc (azi jud.Covasna), 2 din Reghinul Săsesc, jud.Mureş(18)18. Ulterior, cei mai mulţi au părăsit localităţile buzoiene, îndreptându-se spre meleagurile natale.

In Munţii Buzăului au fost surprinşi unii mocani cu numeroase turme de oi. Aceştia, potrivit presei locale, dorind să se întoarcă la casele lor din ţinuturile ocupate, erau nevoiţi să vândă oile măcelarilor de pe valea Buzăului sau celor din Buzău. "Se pierde astfel o avere productivă pe care avem datoria să o menţinem ca să producă şi în viitor: oile fiind de bună calitate, lâna şi laptele lor sunt absolut necesare economiei naţionale." Din motive naţionale, Consiliul de Conducere al Băncii Federale Buzau "socoteşte că este foarte necesar că aceste animale să fie cumpărate de sătenii noştrii(19)19".

Refugiaţii se confruntau cu numeroase probleme. Cele mai acute erau de ordin financiar. Cererile de ajutor erau extrem de numeroase. Astfel Florea Teodor şi Ilie Petre din Târgul Mureş au adresat la începutul lunii octombrie 1940 petiţii în care solicitau sprijin material. O cerere similară a depus şi Laurenţiu Emil din Satu Mare, care a primit 1000 de lei(20)20. O situaţie asemănătoare avea şi Victor Gabor, notar în comuna Valea Mare, judeţul Trei Scaune, care fusese expulzat de autorităţile maghiare, şi a ajuns în oraşul Râmnicu Sărat la 20 noiembrie 1940(21)21.

Autorităţile râmnicene nu puteau însă face faţă acestei avalanşe de solicitări şi de aceea au cerut o suplimentare a fondurilor cu încă 50.000 lei(22)22. Situaţii asemănătoare existau şi în alte judeţe ale ţării unde sosiseră refugiaţi. La 7 decembrie 1940, prefectul judeţului Turda, de pildă, informa superiorii prin raportul nr. 20477 arătând: "Cu evacuarea, funcţionarii au avut cheltuieli care au depaşit posibilităţile lor materiale, care în majoritate se rezumă la salariul lunar. In urma acestor situaţii, toţi au ramas fără lucru, trăind pe credit şi din împrumuturi." Semnatarul documentului îşi informă superiorii ca refugiaţii trimit multe cereri în care solicită ajutoare(23)23.

La rândul lor autorităţile centrale erau asaltate de nenumăratele cereri de ajutor. Optica noii conduceri a statului era grăbirea încadrării în serviciu a refugiaţilor în funcţie de pregătirea şi salarizarea acestora. In şedinţa Consiliului de Ministri din 18 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a ridicată problemă afirmând:" Principiul pe care l-am pus este să nu se creeze din aceste elemente care s-au evacuat paraziţi ai statului, care vor da statul peste cap". Ei trebuie să fie platiţi cât mai repede, dar să presteze serviciu căci:" Avem biserici fără preoţi, avem şcoli fără învăţători, comune fără perceptori. Fiecare trebuie plasat după pregătire, pentru ca să presteze serviciul pentru care este plătit(24)24". In acest sens conducătorul statului cerea lui G. Antonescu, subsecretarul de stat al evacuărilor să întocmească tabele cu refugiaţi pe categorii: preoţi, profesori, învăţători, funcţionari, care nu au fost încă încadraţi în serviciu, urmărind apoi modul cum s-a realizat repartizarea(25)25. Din motivele menţionate, ajutoarele acordate de stat s-au limitat considerabil. Intr-o circulară din 3 martie 1941 a Ministerului Economiei Naţionale se preciza că se vor da alocaţii de întreţinere "numai în cazuri excepţionale când vă veţi convinge că acest mijloc de existenţă este absolut necesar. In nici un caz însă nu se vor acorda persoanelor apte de a munci(26)26".

De asemenea unii refugiaţi şi expulzaţi aveau familiile în teritoriile cedate Ungariei şi au înaintat cereri necesare obţinerii autorităţilor de trecere a frontierei, în vederea aducerii în România liberă a soţiilor şi copiilor sau părinţilor. Autorităţile române nu au aprobat asemenea solicitări deoarece exista pericolul arestării lor de către grănicerii maghiari. Ministrul român de interne a expediat la începutul lunii octombrie 1940 ordinul nr.20698 autorităţilor locale în care se precizează: "Nu se pot elibera autorizaţii pentru trecerea frontierei în Ardealul cedat.

Românii expulzaţi urmează a fi sfătuiţi să nu se înapoieze în Ardealul cedat până la rezolvarea acestor diferende, întrucât riscă să fie arestaţi de autorităţile maghiare27"(27). In schimb guvernanţii români au indicat autorităţilor locale să sfătuiască pe ungurii originari din teritoriile cedate, aflaţi în judeţele din Regatul Român să plece în localităţile de origine. O astfel de telegramă a primit la 10 septembrie 1940 poliţia oraşului Buzău de la Inspectoratul de Poliţie al Ţinutului Bucegi(28)28.

Organele locale, primăriile, prefecturile, Crucea Roşie şi alte societăţi filantropice au luat măsuri în vederea colectării de alimente, medicamente, articole de îmbrăcăminte, lenjerie, sume de bani. Ele s-au preocupat, totodată, de asigurarea cazării şi hrănirii zecilor de mii de refugiaţi. La Râmnicu Sărat, spre exemplu, prefectul a fost nevoit să evacueze temporar serviciul sanitar din cladirea prefecturii, camerele respective fiind destinate la începutul lunii noiembrie 1940 funcţionarilor transilvăneni repartizaţi la această instituţie publică(29)29. Populaţia râmniceană a răspuns deselor apeluri donând bunuri şi importante sume de bani celor năpăstuiţi. Astfel, până la 15 aprilie 1941, potrivit documentelor de arhivă, organizaţiile caritabile au reuşit să strângă donaţii în valoare de 383.363 lei la care se adaugă 383 metri stofă si 1.272 kg de cereale(30)30. La rândul ei, prefectura judeţului Rm.Sărat a colectat de la persoane particulare şi o serie de comercianţi 21,75 m stofă pentru copii şi alţi 13.1 m destinaţi celor maturi, aceste materiale fiind predate beneficiarilor la 5 februarie 1941(31)31.

Filiala Buzau a Crucii Roşii s-a interesat de ajutorarea refugiaţilor transilvăneni, colectând până în decembrie 1940, 11.000 lei şi 134,70 m de stofă(32)32.

In acţiunea de ajutorare a fraţilor transilvăneni, basarabeni şi bucovineni s-a implicat şi "Ajutorul legionar" înfiinţat la Buzău în octombrie 1940 sub conducerea unui fruntaş local al Gărzii de Fier- Gheorghe Bârsan. Cu acest prilej şeful organizaţiei legionare buzoiene - Eugen Iliescu a lansat un apel intitulat în mod semnificativ Fraţi buzoieni!

Documentul solicita locuitorilor de la curbura Carpaţilor să nu-i uite pe cei sosiţi din teritoriile cedate Uniunii Sovietice şi Ungariei hortyste, exprimându-şi speranţa că vor dovedi şi acum un alt spirit civic, omenie şi solidaritate cu fraţii năpăstuiţi. "Veţi ţine şi de astă dată să faceţi dovadă că sunteţi buni români şi buni creştini şi că veţi jertfi o părticică din avutul vostru pentru ajutorarea fraţilor noştri lipsiţi de mijloace din cauza vitregiei vremurilor şi în special al refugiaţilor din ţinuturile căzute sub robia duşmană"(33). Apelul a avut unele ecouri. Astfel, la 29 octombrie 1940, "Asociaţia învăţătorilor buzoieni" a donat pentru "Ajutorul legionar" suma de 20.000 lei, iar cea a profesorilor secundari 20.000 lei(34)34.

Dificultăţile erau amplificate de faptul că numărul refugiaţilor ardeleni creştea vertiginos. In oraşul Rm.Sărat, documentele de arhivă indică în octombrie 1940 un număr de 103 refugiaţi, iar la 10 ianuarie 1941 se găseau 287 de persoane(35)35. Şi în judeţ s-au înregistrat creşteri ale numărului de refugiaţi transilvăneni, dar mai puţin spectaculoase. Dacă în octombrie 1940 se găseau 417 persoane, la 3 decembrie 1940 statisticile indică 493 de suflete. La 10 ianuarie 1941 întâlnim în scripte 161 capi de familie şi 389 de membri, deci 550 de oameni. In 31 martie 1941 erau înregistraţi 229 capi de familie şi 348 de membri, adică 577 de persoane(36)36. Aceste creşteri se datorau faptului că din zonele de triere erau trimişi mereu refugiaţi. Unii înfruntau numeroase riscuri, punându-se în primejdie şi treceau clandestin frontiera. Aşa a ajuns, de pildă, săteanul David Nicolae din comuna Şoimeni (jud.Cluj) în oraşul Rm.Sărat(37)37. In acelaşi timp, deşi existau destul de multe restricţii, unii refugiaţi se mutau dintr-un oraş în altul. Astfel, la 3 ianuarie 1941, Gheorghe Marinescu, originar din Sfântu Gheorghe, angajat ca maistru tipograf la Manufactura de Tutun din Rm.Sărat s-a transferat pe un post similar la Manufactura de Tutun din Iaşi(38)38. Nu trebuie să neglijăm faptul că resursele României erau cu mult diminuate deoarece ţara noastră a cedat vecinilor fără luptă aproape 100.000 kmp din teritoriul său, cu o populaţie de circa 6,8 milioane de locuitori.

Pe lângă refugiaţii şi expulzaţii români, autorităţile de la Budapesta au strecurat în Regatul Român şi o serie de agenţi unguri, având drept scop procurarea de informaţii mai ales de natură militară. Potrivit lui Eugen Cristescu "S.S.I. (pe care-l conducea n.n.) a avut mult de luptat cu spionajul maghiar care acţiona atât prin elementele aflate în ţara noastră, câţ şi prin altele trimise din afară. Ungurii activau prin persoane singulare sau grupuri foarte restrânse (...). S.S.I. a reuşit să descopere 16 aparate T.F.F. ungureşti clandestine (...). Pe teritoriul României se găseau 43 de centre de informaţii maghiare, toate înzestrate cu aparate de transmisie(39)39. Chiar ajutorul secţiei de contraspionaj din S.S.I. era Horia Butucescu, specialist pe linia contraspionajului maghiar, şef fiind maiorul de stat major Bălteanu(40)40. Incă din septembrie 1940, Poliţia oraşului Buzău era informată de Direcţia Generală a Poliţiei că un număr de maghiari din Ardealul cedat Ungariei vor opta pentru cetăţenia română "spre a putea astfel reveni în România unde să activeze în favoarea intereselor maghiare". Cei semnalaţi proveneau din Cluj (7), Oradea (5) şi Tg.Mureş (2)(41)41.

Agenţii unguri au trecut, din păcate , la acţiune. Intr-un referat din 28 septembrie 1940, înaintat de comisarul C.Rădulescu şefului Poliţiei oraşului Buzău, arată că în seara zilei de 23 septembrie 1940 a fost adus rănit în stare gravă, fiind internat în spitalul militar buzoian soldatul Gheorghe Bec, din Regimentul 5 Grăniceri Pază. El a fost bătut şi aruncat din tren de trei civili unguri între staţiile Buzău şi Cilibia. Militarul se găsea în trenul personal de Galaţi(42)42.

Acţiunile de spionaj au continuat şi în lunile următoare. Inspectoratul Regional de Poliţie Bucureşti arată într-o circulară nr.1 din 31 ianuarie 1941 adresată Poliţiei Buzău că au fost semnalaţi de organele de specialitate unii spioni: Arpad Szatori de 21 de ani, Cserei Blaju de 46 de ani, unguri de naţionalitate care în cursul lunii septembrie 1940 "au plecat din comuna Georgiu (jud.Hunedoara) în teritoriul cedat Ungariei, înrolându-se în bandele teroriste. Suntem informaţi că sus numiţii intenţionează să se întoarcă în România cu misiuni speciale. Documentul solicita organelor în drept luarea măsurilor necesare ca sus menţionaţii agenţi "să fie arestaţi în caz de înapoiere în ţară (...) şi înaintaţi Direcţiunii Generale a Poliţiei, raportând şi acestui inspectorat43"(43). De asemenea, poliţia buzoiană era informată prin nota secretă din 10 ianuarie 1941 că unguroaica Marghit Kunat din Bistriţa era încadrată în serviciul maghiar de informaţii. Tânara în vârstă de 23 de ani făcea dese drumuri în teritoriu cedat Ungariei, stabilind legături cu diverse persoane din serviciul secret de la Budapesta(44)44.

Chiar unii membri ai organelor de ordine, români de origine, au fost recrutaţi drept agenţi de serviciul maghiar de informaţii. Astfel, Inspectoratul Regional de Poliţie Galaţi informa la 24 februarie 1941, Poliţia oraşului Buzău prin adresa nr. 2884 că fostul ofiţer de poliţie Gheorghe Mihuţ şi gardianul public Gheorghe Luca au fost racolaţi de autorităţile ungureşti: "In urma serviciilor aduse - se arată în document - la data de 1 martie a.c. numiţii urmează să fie trimişi la o şcoală specială la Budapesta, după absolvire urmând să fie întrebuinţaţi în serviciul de spionaj45"(45). Unii funcţionari publici români au colaborat înainte de impunerea Dictatului de la Viena României, cu autorităţile maghiare, având sentimente pro-ungare. Intr-o notă informativă a Marelui Stat Major al Armatei române din 18 iunie 1940 expediată Ministerului de Interne se arată că notarul Marchescu Gheorghe din comuna Brezeasca de lângă Orşova, judeţul Caraş, "are sentimente mult spre maghiari care s-au manifestat mai ales în ultimul timp". Documentul atrăgea atenţia organelor în drept că "propaganda ce o face a prins şi la mulţi români din comună". Având în vedere aceste realităţi, nota informativă amintită propunea dat fiind că "notarul Marchescu Gheorghe este un element periculos intereselor şi siguranţei statului să fie mutat în comuna Beciu, judeţul Buzău46"(46). Nu ştim dacă s-a materializat această propunere, observăm însă că propaganda maghiară câştiga aderenţi şi în rândurile unor elemente româneşti. Aşa se explică poate şi faprul că unii salariaţi ai statului român au rămas în teritoriul ocupat de unguri. Potrivit informaţiilor deţinute de poliţia buzoiană, învăţătorul Gheorghe Ciubotaru de la Şcoala Primară din comuna Dobrin, judeţul Bacău "a dat o declaraţie scrisă că voieşte să rămână în teritoriul cedat Ungariei şi deci optează pentru cetăţenia ungară".

Faţă de cele ce preced vă rugăm a dispune măsuri în circa dumneavoastră pentru a fi considerat şi tratat ca supus străin47"(47).

In schimb, unii refugiaţi animaţi de sentimente patriotice s-au înrolat în armata română luptând pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Invăţătorul Ion Eftimie, sublocotenent în Regimentul 8 Dorobanţi Buzău a trecut cu emoţie Prutul în fruntea plutonului pe care îl comanda. El notează cu sinceritate în memoriile sale despre acest eveniment cu ample reverberaţii: "Păşind pe pământul Basarabiei, unde nemţii făcuseră deja o breşă de circa 20 kmp, îngenunchem din nou şi sărutăm pământul nostru străbun pentru care mergem hotărâţi să învingem sau să murim48"(48).

Până la 26 iulie 1941 întreg teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord a fost eliberat. Mulţi refugiaţi basarabeni şi bucovineni au revenit pe meleagurile natale, la fostele locuri de muncă. Unii slujitori ai şcolii din teritoriile cedate Ungariei doreau să meargă în provinciile recent eliberate, reînnoind tradiţia începută în 1917 când un grup de refugiaţi ardeleni, bănăţeni şi bucovineni, în frunte cu profesorul şi cărturarul Onisifor Ghibu s-a aflat la Chişinău, contribuind la strângerea legăturilor sufleteşti între toţi românii. Invăţătorul Ion G.Moisiu, originar din Secuime (judeţul Trei Scaune) "unde am funcţionat patru ani până la tristele evenimente din toamna anului 1940" solicita să fie trimis ca învăţător în Bucovina de Nord, judeţul Cernăuţi. El îşi motiva cererea prin faptul că, fiind necăsătorit "mă pot deplasa cu uşurinţă şi cred că-mi voi putea face datoria aşa cum o cer vremile de astăzi în acele locuri49"(49). Nu ştim dacă cererea sa i-a fost aprobată sau nu, dar trebuie să subliniem că atitudinea acestui tânăr dascăl este o dovadă elocventă a spiritului patriotic de care erau animaţi intelectualii români în acele grele împrejurări, educaţia superioară primită în şcoală şi societate.

După 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, prin lovitura de palat care a dus la înlăturarea Mareşalului Antonescu, teritoriile cedate Ungariei prin Dictatul de la Viena au fost eliberate de armata română şi reunite la patria mamă. Refugiaţii ardeleni s-au întors la vetrele lor jefuite, distruse de ocupanţii vremelnici hortişti şi război. Cei mai mulţi dintre ei nu s-au putut bucura prea mult de revenirea Transilvaniei răpite la România, deoarece norii negri ai comunismului şi-au făcut apariţia pe nesimţite şi pe meleagurile româneşti aducând multă tristeţe şi suferinţe.
NOTE

1. Ion Mamina, Consilii de Coroană, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, p.226-248.

2. Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul Afacerilor Interne (în continuare se va cita A.N.I.C., fond M.A.I), dosar 442/1940, f.55.

3. Arhivele Naţionale Buzău (în continuare se va cita Arh.Naţ.Buzău); fond Prefectura judeţului Rm.Sărat, dosar 62/1941, f.87.

4. Ion Eftimie, Amintiri, (manuscris aflat în posesia familiei), f.13.

5. Arh.Naţ.Buzău, fond Legiunea de jandarmi Buzău, dosar 4/1941, f.554.

6. Idem, fond Inspectoratul şcolar al judeţului Buzău, dosar 35/1941, f.24.

7. Idem, fond Prefectura jud.Rm.Sărat, dosar 52/1941, f.9-11.

8. Ibidem, dosar 31/1941, f.56-58; 159.

9. Ibidem, dosar 52/1941, f.16.

10. Arh.Naţ.Buzău, fond Legiunea de jandarmi Rm.Sărat, dosar 18/1940, f.24.

11. Idem, fond Prefectura jud.Rm.Sărat, dosar 12/1941, f.22.

12. Ibidem, f.17.

13. Ibidem, dosar 52/1941, f.6-8.

14. Ibidem, dosar 12/1941, f.14.

15. Ibidem, f.52.

16. Ibidem, f.14.

17. Ibidem, dosar 62/1941, f.59-60;109.

18. Arh.Naţ.Buzău, fond Legiunea de jandarmi Buzău, dosar 13/1940, f.338-339.

19. De la Federala Buzău, în "Buletin Legionar", Buzău, seria a-II-a, nr.5, din 7 noiembrie 1940.

20. Arh.Naţ.Buzău, fond Prefectura jud. Rm.Sărat, dosar 62/1941, f.59-60;109.

21. Ibidem, f.67.

22. Ibidem, f.7.

23. A.N.I.C., fond M.A.I., dosar 585/1940, f.15.

24. Stenogramele Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol.I (septembrie-decembrie 1940), ediţie de Marcel Dumitru Ciucă, Al.Teodorescu, Bogdan Florin Popovici, Bucureşti, f.l., 1977, p.43-44, doc.2.

25. A.M.I.C., fond M.A.I., dosar 583/1940, f.10.

26. Arh.Naţ.Buzău, fond Prefectur JUD. Rm.Sărat, dosar 62/1941, f.68.

27. Idem, fond Primăria oraş Mizil, dosar 242/1942, f.33.

28. Idem, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 18/1940, f.140.

29. Idem, fond Prefectura jud.Rm.Sărat, dosar 12/1940, f.17.

30. Ibidem, dosar 51/1940, f.16.

31. Ibidem, f.36.

32. Ibidem, nr.6, din 14 noiembrie.

33. Eugen Iliescu, Fraţi buzoieni!, în "Buletin Legionar", Buzău, seria a-II-a, nr.1, din 13 octombrie 1940.

34. Ibidem, nr.6, din 14 noiembrie.

35. Arh.Naţ,Buzău, fond Prefectura jud.Rm.Sărat, dosar 31/1941, f.58;159.

36. Ibidem, dosar 52/1941, f.55;61;68;104.

37. Ibidem, dosar 31/1941, f.56.

38. Ibidem, dosar 52/1941, f.16.

39. Cristian Troncotă, (editor), Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii 1916-1944, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1994, p.221.

40.Ghe.I.Bodea, (editor), Eugen Cristescu. Secrete dezvăluite din culisele spionajului românesc, Cluj-Napoca, Editura Hiparion, 2000, p.116.

41. Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Mizil, dosar 3/1940, f.156.

42. Idem, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 15/1940, f.484.

43. Ibidem, dosar 21/1941, f.6.

44. Ibidem, f.37.

45. Ibidem, f.134.

46. A.N.I.C., fond M.A.I., dosar 116/1940, f.96-98.

47. Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Mizil, dosar 3/1940, f.152. Adesa nr.31013 din 3 octombrie 1940 expediată de Poliţia Buzău către Comisariatul de poliţie Mizil.

48. I.Eftimie, op.cit., f.13.

49. Arh.Naţ.Buzău, fond Inspectoratul Şcolar al jud.Buzău, dosar 35/1941, f.24; vezi şi anexa XIII.


ANEXE

Anexa I



Telegrama nr.577 din 10 septembrie 1940 a Inspectoratului de Poliţie al Tinutului Bucegi către Poliţia oraşului Buzău.



Inspectoratul Regional de Poliţie

Bucegi-Bucureşti

Nr.577 din 10 septembrie 1940.



Luaţi măsuri ca ungurii originari din teritoriile cedate să fie sfătuiţi a pleca în localităţile de origine.

In acel timp să se tragă atenţiunea publicului românesc şi diferitele întreprinderi să se disperseze de serviciile lor.

In această chestiune trebuie să se procedeze cu tot tactul şi fără să se recurgă la violenţă.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 18/1940, f.140.



Anexa II



Referat din 28 septembrie 1940 întocmit de Comisarul ajutor C.Rădulescu şi înaintat şefului Poliţiei oraşului Buzău, M.Roşeţeanu.



Domnule şef,



Am onoarea a raporta că în seara zilei de miercuri, 23 septembrie a.c., orele 16, cu trenul personal de Galaţi a fost adus rănit în stare gravă şi internat în spitalul militar din acest oraş soldatul Bec Gheorghe, contingent 1940, din Regimentul 5 Grăniceri de Pază.

Din informaţiuni, am aflat că sus numitul soldat, pe când mergea cu trenul personal spre Galaţi, între staţia Bizău - Cilibia a fost bătut şi aruncat din tren de trei civili unguri.

Comisar ajutor

C.Rădulescu.

D-sale

Domnului Sef al Poliţiei oraşului Buzău.

Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraşului Buzău, dosar 15/1940, f.484.



ANEXA III



Adresa Poliţiei oraşului Buzău, nr.30514 din 30 septembrie 1940 către Comisariatul de poliţie Mizil.

Poliţia oraşului Buzău,

Nr.30541/30 septembrie 1940



Domnule şef,

In conformitate cu Ordinul Inspectoratului Regional de Poliţie Bucegi, Nr.19689/1940 Direcţia Generală a Poliţiei a fost informată precis că un număr de maghiari din Ardealul cedat Ungariei vor opta pentru cetăţeniea română, spre a putea astfel reveni în România unde să activeze în favoarea intereselor maghiare.

Redăm mai jos lista acestor maghiari care au fost agenţi informatori principali sau locali şi care lucrau cu Legaţia maghiară din Bucureşti, aceştia sunt ing.Hexner Bela, Barty Zoltan, Magyesy Aladarne, Ovary Elemer, Mihaly Torday, Emeric Szgo, Francisc Zilagyi, toţi din Cluj, Iuliu Vamoş, Geza Romeny, Roszo Koppany, Stefan Telegduyi, Arpad Varady şi Andrei Sukosd din Târgu Mureş.

Comunicând cele ce preced vă rugăm a dispune măsuri pentru supravegherea îndeaproape a activităţii semnalate şi a ne raporta la timp rezultatul.



Seful Poliţiei.

M.Roşeţeanu.



D-sale,

Domnului şef al Comisariatului de Poliţie Mizil.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Mizil, dosar 3/1940, f.156.



ANEXA IV



Adresa Nr.31013 din 30 octombrie 1940 a şefului Poliţiei Buzău către Comisariatul de Poliţie Mizil.



Domnule şef,

In conformitate cu Ordinul Inspectoratului Regional de Poliţie Bucegi - nr.20109/1940 onoare a vă face cunoscut că numitul Ciobotaru Gheorghe, născut în comuna Blăgeşti, judeţul Bacău, actualmente învbăţător în comuna Dobrin, judeţul Sj, unde funcţionează de 16 ani, a dat declaraţie scrisă că voieşte să rămănă în teritoriul cedat Ungariei şi deci optează pentru cetăţenia ungară.

Faţă de cele ce preced vă rugăm a dispune măsuri în circa dumneavoastră pentru a fi considerat şi tratat ca supus străin.



Seful Poliţie .

M.Roşeţeanu



D-sale,

Domnului şef al Comisariatului de Poliţie Mizil.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Mizil, dosar 3/1940, f.152.



ANEXA V



Ordinul Nr.19215 a/13 noiembrie 1940 al Ministrului de Interne. Direcţiunea Administraţiei de Stat NR.19215A / 13noiembrie 1940



Domnule Prefect,

Avem onoarea a vă ruga să binevoiţi a ne înainta de urgenţă următoarele date, fiind cerute de Domnul General Ion Antonescu, conducătorul Statului.

a). Situaţia refugiaţilor şi expulzaţilor români din Ungaria în România de la data cedării Ardealului până în prezent.

b). Situaţia ungurilor refugiaţi din România în Ungaria, cu aceleaşi date.

Lucrarea va fi întocmită pe zile şi pe categorii de refugiaţi:

intelectuali;

profesionişti;

muncitori etc.

Ministru

ss.indescifrabil.

Acest ordin s-a comunicat

D-lor Prefecţi de judeţe.

Domnului Prefect al judeţului Rm.Sărat.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Prefectura jud.Rm.Sărat, dosar 12/1940, f.22.



ANEXA VI



Ordinul nr.24122/16 noiembrie 1940 al Inspectoratului Regiunii I de Poliţie Bucureşti către şeful Poliţiei Buzău.

Inspectoratul Regiunii I de Poliţie,

Bucureşti.

Nr.24122 / 16 noiembrie 1940

Domnului şef al Poliţiei Buzău,

Avem onoare a vă face cunoscut că D-l General Antonescu a luat următoarea hotărâre în şedinţa Consiliului de Miniştri de la 22 octombrie a.c.

Toţi refugiaţii trimişi trebuiesc cercetaţi pentru ca nu cumva să fie agenţi.

Comunicându-vă de la ce preced, cu onoare vă rugăm să dispuneţi măsuri de executare a acestei dispoziţiuni în regiunea D-voastră, raportându-ne la timp de rezultat.



Inspectoratul Regiunii I de Poliţie Seful Serviciului de

s.s.indescifrabil. Siguranţă.

s.s.indescifrabil.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 22 / 1940, f.173.



ANEXA VII



Ordinul de informaţii Nr.50 din 20 noiembrie 1940 al Legiunii de Jandarmi Rm.Sărat către subunităţile din subordine.



Comunicat

Tuturor subunităţilor.

Ordin de informaţii nr.50 din 20 noiembrie 1940.

Legiunea deţinea de la Legiunea judeţului Buzău Nota informativă nr.33 din 19 noiembrie următoarele informaţii:

Locuitorul Toader Arghir de ani 45, născut şi crescut în comuna Valea Salciei, judeţul Rm.Sărat, fiul lui Ion şi al Mariei, ambii decedaţi, stabilit încă din anul 1919 în comuna Zagon, judeţul Trei Scaune,

căsătorit cu Maria Florian, din comuna Zagon cu care are trei copii, refugiat în România, informează.

A plecat din comuna Zagon, judeţul Trei Scaune în seara zilei de 14 noiembrie 1940 şi a mers numai prin păduri până a trecut frontiera în

România; a fost prins de o patrulă a postului de jandarmi Siriu în ziua de 16 noiembrie 1940, de unde a fost dus la Legiunea de jandarmi Buzău.

S-a refugiat din cauză că toţi românii, şi în special cei care nu vorbesc limba maghiară, sunt arestaţi, bătuţi şi trimişi la Târgu Secuiesc, unde sunt judecaţi şi condamnaţi.

Pentru ca supravegherea activităţii românilor sie cât mai atentă şi permanentă sunt împărţiţi pe sectoare de supraveghere.

Ştie că Nicolae Cosneşeanu din comuna Zagon a fost bătut foarte rău, din care cauză era în agonie la plecarea lui din comuna Zagon.

Populaţia maghiară terorizează în mod permanent populaţia românească, stricându-le noaptea cu topoarele uşile şi ferestrele şi aruncând cu pietre în casele lor, deseori le fură noaptea şi ziua tot ce au în jurul caselor.

Românii sunt izgoniţi din toate exploatările forestiere şi industriale, nici un român nu poate găsi de lucru cu plată.

In comuna Zagon este un post de doi jandarmi unguri şi un post de grăniceri ( probabil un pichet grăniceresc )

Am auzit că în comuna Boroşneiul Mic se sap tranşee şi se întind reţele de sârmă, pe valea Boroşneiului se construiesc stâlpi de ciment şi obstacole antitanc.

Săptămâna trecută s-a bătut toba că se vor concentra opt contingente, numai unguri; voluntari de la 18 ani în sus au fost echipaţi.

Ungurii discută între ei că în curând vor lua tot Ardealul, românii aflaţi azi în Ardeal vor fi izgoniţi în Vechiul Regat.

Faţă de cele de mai sus faceţi cele mai intense investigaţiuni şi toate cazurile semnalate să fie raportate imediat Legiunii.



Comandantul Legiunii de jandarmi Rm.Sărat.

Maior Ilie Ionescu.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Legiunea de jandarmi Rm.Sărat, dosar 18 / 1940, f.24.



ANEXA VIII



Adresa nr.4421 / 28 noiembrie 1940 a Preturii Plasei Boldu către Prefectura jud.Rm. Sărat.

Pretura Plasei Boldu

Judeţul Rm.Sărat.

Nr.4421 / 28 noiembrie 1940.

Domnule Prefect,

La ordinul Domniei voastre Nr.15971 / 1940 de astăzi avem onoare a vă raporta că în această plasă se află numai o familie de refugiaţi din Ardeal şi anume:

Un învăţător cu soţia învăţătoare , fără copii şi care era cu serviciul în Ardeal, el fiind din comuna Ghergheasa şi unde are serviciu.

Numitul este refugiat de la data de 1 noiembrie 1940.



PRETOR Secretar.

s.s.indescifrabil s.s.indescifrabil



D-sale Domnului Prefect al Judeţului Rm.Sărat.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Prefectura jud.Rm.Sărat, dosar 12 / 1940, f.52.



ANEXA IX



Adresa nr.1 din 3 ianuarie 1941 a Inspectoratului Regional de Poliţie Bucureşti către şeful Poliţiei Buzău.

Inspectoratul Regional de

Poliţie Bucureşti.

Nr.1 / 3 ianuarie 1941

Domnului şef al Poliţiei Buzău

Avem onoare a vă semnala pe numiţii Szatori Arpad, de 27 ani, Szelesi Andrei, de 31 ani, Herchel Carol de 21 ani, Czerei Blaju de 46 ani, unguri care în cursul lunii septembrie a.c. au plecat din comuna Georgiu, judeţul Hunedoara în teritoriul cedat Ungariei, înrolându-se în bande teroriste.

Suntem informaţi că sus numiţii intenţionează să se reîntoarcă în România cu misiuni speciale.

Vă rugăm a dispune măsuri în regiunea Dvs. pentru a fi arestaţi în caz de înapoiere în ţară, semnalându-i în acest scop poliţistilor Punctelor de Frontieră din circa dumneavoastră şi înaintaţi Direcţiunei Generale a Poliţiei, raportându-i şi acestui inspectorat.

Inspector regional de poliţie,

s.s.indescifrabil



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 21 / 1941, f.6.



ANEXA X

Scrisoarea Prefectului judeţului Rm. Sărat din 5 februarie 1941 către Comisariatul General al refugiaţilor din Ardeal.

Prefectura jud.Rm.Sărat.

Serviciul Financiar.

5 februarie 1941.

Domnule Comisar General,

La telegrama nr.55826 / 1941

Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă că refugiaţii ardeleni în acest judeţ au fost ajutaţi cu efecte după cum urmează:

1).Stofă pentru copii în cantitate de 21,75 m.

2).Stofă pentru maturi în cantitate de 13,10 m

Ajutoare în bani până în prezent nu s-au acordat.

Prefect, Seful Serviciului

Colonel C.Tenescu Financiar, P.Drugescu.



Domnului Comisar General al refugiaţilor din Ardeal, str.Brezoianu - Bucureşti.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Prefectura jud.Rm.Sărat, dosar 52 / 1941, f.36.



ANEXA XI



Adresa Nr. 2884 a Inspectoratului Regional de Poliţie Galaţi din 24 februarie 1941 către şeful Poliţiei Buzău.

Inspectoratul Regional de

Poliţie Galaţi.

Nr.2884 / 24.02.1941



Domnule şef,

Vă aducem la cunoştinţă că:

Fostul agent de poliţie Gheorghe Mihuţ şi gardianul public Gheorghe Luca au fost angajaţi de autorităţile maghiare.

In urma serviciilor aduse la data de 1 martie a.c., numiţii urmează să fie trimişi la o şcoală specială la Budapesta, după absolvire urmând să fie întrebuinţaţi în serviciul de spionaj.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Poliţia oraş Buzău, dosar 21 / 1941, f.134.



ANEXA XII



Adresa nr.10944 a Ministerului de Interne din 22 aprilie 1941 către Prefectura jud.Rm.Sărat.

Ministerul Afacerilor Interne.

Nr. 10944 / 22 aprilie 1941.



Domnule Prefect,

Am onoare a vă ruga să binevoiţi a lua măsuri ca toate organele din subordinele dumneavoastră să dea tot concursul delegaţilor Subsecretariatului de Stat al colonizării şi populaţiei evacuate relativ la executarea misiunii de aşezare a refugiaţilor în viaţa publică şi administrarea bunurilor germane, bulgare şi evreieşti.

Veţi dispune ca să se execute întocmai dispoziţiunile şi directivele date de sus numitul Subsecretar de Stat dându-i tot concursul în misiunea lui de românizare.

Secretar General.

Colonel N.Pătruţoiu.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Pref.jud.Rm.Sărat, dosar 20 / 1941, f.6.



ANEXA XIII



Cererea învăţătorului Ion G. Moisiu refugiat din Transilvania şi aflat în comuna Policiori, judeţul Buzău adresată la 4 august 1941 Ministrului Culturii Naţionale şi Cultelor pentru a lucra în Bucovina.



Domnule Ministru,

Subsemnatul Ion G. Moisiu, învăţător utilizat din Transilvania, de origine etnică român, cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune trimiterea mea că învăţător în Bucovina, judeţul Cernăuţi.

Am fost până acum în Secuime - judeţul Trei Scaune unde am funcţionat patru ani până la tristele evenimente din toamna anului 1940, şi, fiind necăsătorit, mă pot deplasa cu uşurinţă şi cred că-mi voi putea face datoria aşa cum o cer vremile de astăzi în acele locuri.

Nota ultimului examen - definitivat: 8,33 ( opt şi treizeci şi trei ).

Calificativul procesului verbal de inspecţie: foarte bine.

Nr. Carnetului C.F.R. 384383 eliberat de Serviciul de Invăţământ Braşov.



Cu deosebită stimă,

Ion G.Moisiu,

Învăţător 4-VIII-1941.

Comuna Policiori, jud.Buzău.

D-sale D-lui Ministru al Culturii Naţionale şi Cultelor Bucureşti.



Sursa: Arh.Naţ.Buzău, fond Inspectoratul Scolar al jud.Buzău, dosar 35 / 1941, f.24.


 Martiri Romani din Transilvania back 
Martiri Romani din Transilvania

»Martiriul BisericiiMartiriul Bisericii
»Parohia Aita MareParohia Aita Mare


Martiri Romani din Transilvania

»Diktatul de la VienaDiktatul de la Viena
»Aparatul represiv horthystAparatul represiv horthyst
»Atrocităţi maghiareAtrocităţi maghiare
»Aita SeacăAita Seacă
»Câmpia TurziiCâmpia Turzii
»CiumirnaCiumirna
»CucerdeaCucerdea
»HâdaHâda
»HalmăjdHalmăjd
»HodoşHodoş
»HuedinHuedin
»IanculeştiiIanculeştii
»IpIp
»LăscudLăscud
»LuduşLuduş
»MoiseiMoisei
»Mureşenii de CâmpieMureşenii de Câmpie
»Prundu BârgăuluiPrundu Bârgăului
»SărmaşuSărmaşu
»TrăzneaTrăznea
»ZalăuZalău


Martiri Romani din Transilvania

»ZalăuCrime maghiare in Nordul Ardealului
»ZalăuPresa maghiara anti-Romania
»ZalăuFilme
»ZalăuDocumente, carti
»ZalăuImnul Eroilor



Home |  Filme |  Fotografii |  contact@martiriromani.com
GID-Romānia  | CivicNet-Piata Universitatii  | CivicMedia  | Victor Roncea  | Dan Tanasa  | Condeiul Ardelean
Muzee din Maramures  | Muzeul National al Refugiatilor  | Parohia Aita Mare  | Forumul Civic al Romānilor din Harghita si Covasna
Sindicatul C.T.F. Brasov 2007