Martiri Romani din Transilvania  
»HomeHome
»Martiriul Bisericii Ortodoxe Române din ArdealMartiriul Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal
»Masacre din 1917-1919Masacre din 1917-1919
»Teroarea horthystăTeroarea horthystă
»Decembrie 1989Decembrie 1989
»Târgu Mureş 1990Târgu Mureş 1990
»CriminaliCriminali
»Filme, documenteFilme, documente
»FotografiiFotografii


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


 Martiri Romani din Transilvania back 

IV.2. Drama Bisericilor şi a comunităţiilor româneşti în judeţul Ciuc




Pr. Iustin Răzvan Gârleanu: Biserica românească din ţinutul secuizat in perioada horthystă (lucrare de licenţă)

În judeţul Ciuc (astăzi Harghita), populaţia secuiască a fost mai compactă din punct de vedere etnic, încă înainte de anul 1918, dar asta nu înseamnă că în această zonă nu au existat români, însă aceştia au fost maghiarizaţi în perioada 1867-1918 sau chiar, astfel că sunt localităţi întregi în judeţul Harghita unde întâlnim comunităţi compacte din punct de vedere etnic. Dar tot aici găsim urme ale românilor care au trăit odinioară pe aceste meleaguri.
În perioada horthystă comunităţile româneşti ortodoxe şi greco-catolice au avut de suferit de pe urma şovinilor unguri ca şi în judeţul vecin Trei Scaune (Covasna).



Borsec



Biserica ortodoxă din Borsec ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, biserică făcută din lemn pe cheltuială proprie, a fost distrusă după Dictatul de la Viena din 1940. Catapeteasma bisericii distruse a fost salvată şi dusă la sinagogă, apoi la un localnic pe nume Valer Pintea din Capul Corbului. 104


Ciucsângeorgiu



Comuniatea românească din Ciucsângeorgiu alcătuia în anul 1930 cca. 333 de credincioşi ortodocşi, odată cu cedarea teritoriului ardelean, a scăzut drastic rămânând la doar 27 de credincioşi, după ce preotul Ioan Alexandru Şandor a fost izgonit, iar biserica devastată. 105



Corbu



Preotul Alexandru Cojocariu, din Corbu fondator al învăţământului modern corbean, deputat în Parlamentul României dintre cele două războaie mondiale. A fost unul dintre intelectualii români care au suferit crunt în timpul Dictatului de la Viena, fiind maltratat în bătăi, închis la Budapesta, astfel încât familia sa nu mai ştia nimic de el. O fetiţă a sa cerea ajutor Episcopiei de Cluj-Gherla pentru a-şi regăsi tatăl, mărturisind într-o scrisoare zguduitoare că "nici păsările nu mai cântă aşa de frumos ca înainte", de când tatăl său a fost dus fără să ştie unde şi nici când se va mai întoarce, iată ce stare sufletească emblematică pentru tragedia românilor din anii urgiei Dictatului de la Viena. Un document din arhivele clujene cuprinde numele a 88 de cetăţeni din Corbu deportaţi în Ungaria şi internaţi în lagăre de muncă forţată. 105




Cristur



În anul 1940, după ocuparea oraşului Cristur de către trupele horthyste, şovinii, au transformat biserica în magazie de alimete, deteriorând şi distrugând obiectele de cult, o mare parte s-a refugiat în teritoriul neocupat, însă cei care au rămas au fost forţaţi să treacă la cultele maghiare. 107




Ditru



În localitatea Ditru în anul 1939, existau 303 români, în majoritate de credinţă greco-catolică, în anul 1940 preotul Eugen Arieşan a fost izgonit, iar biserica devastată şi credincioşii trecuţi cu forţa la cultele maghiare. În anul 1944 pentru a şterge orice urmă a elementului românesc din localitate, şovinii maghiari, au distrus crucile de pe morminte, iar biserica a fost dărâmată. În locul ei astăzi sunt alte construcţii, doar casa parohială a mai rămas întreagă. 108




Gheorgheni



În Gheorgheni s-a instalat sediul comandamentului militar al judeţului Ciuc, condus de generalul N. Horvath, care în doar câteva zile a arestat zeci de români din oraş şi împrejurimi. Din acest sediu se hotăra soarta românilor din zonă. La 22 octombrie 1940, la Gheorgheni, 23 de persoane din Suseni şi Joseni au fost ţinute 6 zile în închisoare şi bătute la sânge, fără a fi cineva interogat. În rândul lor s-au aflat preotul Gheorghe Boieriu, Ioan Şerban (fost primar), Gheorghe Hossu, Maria Trif, Petru Sava. Unul dintre marii incitatori la ură, în timpul celor patru ani de Dictat, a fost László Ignácz, protopopul romano-catolic din oraşul Gheorgheni, care folosea orice prilej pentru a îndemna şi instiga pe maghiari contra românilor, atât prin predici cât şi prin discursuri ţinute în public. În iarna anului 1940-1941, cu ocazia unei reuniuni revizioniste, în discursul rostit, a spus cuvinte atât de instigatoare încât, după această adunare, populaţia maghiară a atacat imediat populaţia românească adusă cu forţa să asiste la această mascaradă şovină, maltratând-o până la sânge şi batjocorind-o, prin tăierea cămăşilor lungi (cum era portul naţional românesc din Voşlobeni). 109

Biserica a fost devastată şi transformată în magazie, iar credincişii expulzaţi iar alţii trecuţi cu forţa la reformaţi şi catolici. De la 400 de credincioşi au mai rămas mai puţin de jumătate.



Joseni




În localitatea Joseni (numită şi polul frigului) viaţa românească a fost crunt zdrucinată de evenimentele care s-au succedat după evenimentele din toamna anului 1940. Din 480 de români, au mai rămas doar 15, restul au fost obligaţi sub ameninţarea cu moartea să treacă la catolici, iar Biserica greco-catolică a fost devastată iar preotul greco-catolic Gheorghe Boeriu alungat. 110




Ghiduţ



Un element de noutate este că în localitatea Ghiduţ populaţia greco-catolică a fost trecută la romano-catolicism cu tot cu biserică, şi astăzi se văd în biserică nume româneşti pe mormintele unor credincioşi. 111




Mărtiniş



Localitatea Mărtiniş este una din localităţile a căror comunitate majoritar greco-catolică a rămas fără biserică. Chiar dacă a trecut primul val al furiei horthyste, totuşi biserica nu a rezistat decât până în anul 1943, când a fost dărâmată din temelie, iar credincioşii trecuţi la romano-catolici. Neavând nici biserică, nici preot aceştia s-au maghiarizat complet. 112




Mereşti



Ca şi loalitatea Mărtiniş, localitatea Mereşti a trecut prin aceeaşi soartă, în decembrie 1940 chiar înaintea sărbătorii Naşterii Domnului, biserica din această localitate a fost distrusă, iar comunitatea românească a fost trecută cu forţa la catolici şi unitarieni. Iată ce cadou "frumos" au făcut maghiarii, fraţilor lor români şi creştini deopotrivă. Suntem datori să arătăm evoluţia demografică în perioada interbelică, atunci când în anul 1930 în Mereşti găsim aproape 400 de români, iar după odiosul Dictat, după unele statistici, găsim mai puţin de 30 de suflete nemaghiarizate în acest colţ de ţară.

Iată ce a declarat epitropul bisericii Frakas Ioan: "Parohia noastră era cea mai puternică, faţă de toate parohiile dimprejur, având în 1940, peste 400 de credincioşi.

La construirea bisericii, eu am dat 3000 lei şi două căruţe cu var. Au contribuit toţi tomânii cu bani şi cu muncă. Familiile Şerban, Goliţa, Luţa ş.a. au dat bani. Ne-au ajutat Mitropolia din Blaj. Casa parohială a fost construită în anul 1930 şi există şi astăzi, dar, după ce au venit ungurii în 1940, a fost acaparată de miliţie, întrucât preotul nostru a fost izgonit. Şi azi este tot poliţia în casa parohială. După izgonirea părintelui, în decembrie 1940, din ordinul colonelului din Ocland, biserica noastră a fost rasă de pe faţa pământului de secuii şovini şi levenţi. Nu pot să vă spun eu cât de mare a fost durerea noastră, când am văzut cum au tăbărât cu târnacoapele şi au dărâmat biserica, iar noi nu aveam nici o putere să o apărăm. Câte suferinţe şi maltratări am îndurat sub ocupaţia maghiară este greu de spus. După aceea, toţi românii am fost forţaţi să trecem la romano-catolici şi la unitarieni. După 1945, nu ne-a mai venit preot şi noi am rămas la romano-catolici şi la unitarieni". 113



Miercurea Ciuc



Bisericile surori (ortodoxă şi greco-catolică) din oraşul Miercurea Ciuc au trecut prin momente de grea cumpănă, după ocuparea Ardealului de Nord, în toamna anului 1940, deşi ele s-au dorit dărâmate, au fost doar devastate, astfel că deşi ele au rămas totuşi în picioare ele au suferit mari stricăciuni. Populaţia românească a fost trecută sub ameninţarea terorii la cultele maghiare din 700 de credincioşi au mai rămas aproximativ 50.

Din cronica părintelui Boian preotul bisericii Sfântul Ierarh Nicolae de atunci aflăm că: "Biserica mare ortodoxă a fost pângărită şi jefuită. Sfâna Cruce din Sfântul Altar, cu Răstignirea în basorelief, a fost găurită cu baioneta. Icoanele de pe iconostas au dispărut, cărţile liturgice au fost tăiate cu cuţitul şi despuiate de coperţi. Biserica a fost prefăcută în magazie şi, în ultimele zile de ocupaţie, a fost murdărită pe dinafară: de pragul de sus al uşii de la intrarea în biserică era agăţată cu o sfoară o opincă plină cu fecale". 114

O altă mărturie despre biserica ortodoxă din Miercurea Ciuc o găsim în ziarul Telegraful editat în 15 octombrie 1944, în care un articol cu titlul "Sacrilegiul de la Miercurea Ciuc" spunea în felul următor: "Catedrala ortodoxă din Miercurea Ciuc a fost găsită într-o stare care este cartea de vizită a civilizaţiei maghiare. Cel mai îngrozitor lucru a fost că ungurii făcuseră din altarul acestei catedrale closet. Este îngrozitor când te gândeşti la trâmbiţa propagandei civilizaţiei maghiare în toată lumea".

Biserica greco-catolică cu hramul "Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel şi Andrei" a fost transformată în anii ocupaţiei ungare în magazie pentru cereale şi materiale de construcţii. Cei patru ani de Dictat au dus la refugiul a zeci de români şi expulzarea altora de către noile autorităţi. Au fost expulzaţi, alături de alţi intelectuali, preotul ortodox Ioan Borcan şi preotul greco-catolic Isidor Vlad. 115
Astăzi biseica Sfântul Ierarh Nicolae este catedrală episcopală dinanul 1994, în care îşi desfăşoară activitatea ca păstor al sufletelor PS Ioan Selejan, primul episcop al acestei Episcopii, din anul 1994. De-a lungul vremii Catedrala a fost restaurată, pictura reparată, şi create condiţii de slujit pe perioada iernii, sub purtarea de gijă a PS Ioan.



Mihăileni



În localitatea Mihăileni întâlnim o situaţie mai aparte spre deosebire de celelalte comunităţi care au trecut prin drama anilor 1940-1944. Spun asta deoarece în prima fază după Dictatul de la Viena, populaţia nu a fost afectată în mod brutal de la început şi asta o vedem după statisticile vremii. Totuşi a doua perioadă ale acestui interval de timp, populaţia românească resimte din plin targedia şi ura şovinismului horthyst care s-a abătut peste paşnicii români. Astfel că dacă în anul 1941 găsim aproximativ 500 de credincioşi în această localitatea, în perioada imediat următoare aceasta scade la doar 14, până în anul 1948.

În ceea ce priveşte clădirea bisericii greco-catolice aceasta a fost lăsată în paragină nemaiavând cine să o îngrijească, iar în anul 1976 a fost demolată. 116



Porumbenii Mari



Tragedia puternicei comunităţi româneşti în localitatea Porumbenii Mari se încheie odată cu comuniatea în sine, după anii Dictatului, când toţi credincioşii din Porumbenii Mari sunt trecuţi la cultele maghiare, şi biserica este devastată, iar preotul ortodox Ioan Sârbu a fost izgonit, elementul românesc a rămas ca mărturie vie a românilor prin această localitate, însă viaţa românească nu a mai putut fi reînviată. 117



Ocland



În centrul comunei Ocland este construită, între anii 1937-1939, o nouă şi frumoasă biserică, preot fiind Augustin Popa. Izbit de această manifestare a românilor (fără egal în tot restul Transilvaniei) prin construirea celor nouă biserici într-un lanţ de comune apropiate, pe o rază de numai douăzeci de kilometrii, colonelul maghiar, subordonat direct a lui Miklos Horthy, a luat decizia de a dărâma toate bisericile aflate în sectorul său de pază. În septembrie 1940, biserica din Ocland a fost prima distrusă, la ordinul colonelului maghiar al Garnizoanei de jandarmi instalată în acest sat, iar preotul greco-catolic Augustin Popa a fost izgonit. Aceasta este opera levenţilor conduşi de "faimosul" colonel din Ocland, care au demolat biserica cu târnacoapele. Din materialele bisericii dărâmate s-a construit un local şi o sală de gimnastică pentru levenţi. Credincioşii au fost trecuţi cu forţa la unitarieni şi catolici. 118



Crăciunel




Biserica şi comuniatea din localitatea Crăciunel au avut aceeaşi soartă ca şi cea din Ocland. Localnicii care au trăit acele clipe ne spun că după alungarea preotului Vasile Lupu peste graniţă, o bandă de levenţi sprijiniţi şi îndrumaţi de colonelul din Oclan, au introdus noaptea în biserică o bombă, care a explodat şi a diustrus biserica, iar dărâmăturile au fost ridicate de locuitorii comunei şi siliţi de jandarmii colonelului să le ducă în afara localităţii. Apoi credincioşii români care au curăţat locul şi ceilalţi dimpreună cu familiile lor au fost forţaţi să treacă la catolici sau unitarieni. 119



Corbu



Situaţia din Odorhei nu se deosebeşte întru nimic de celelalte zone ale Ardealului cedat. Înfinţarea parohiei ortodeoxe în Odorhei a iritat foarte mult pe secuii şovini. De aceea în seprembrie 1940 aceştia s-au dat la cele mai crude şi sălbatice acte de violenţă asupra românilor existenţi, dar şi a bisericii pe care au devastat-o, iar pe părintele protopop Sebastian Rusan l-au izgonit.

În anul 1945 a fost numit protopop de Odorhei Ioan Popa care relatează următoarele: "În anul 1946 am reparat biserica, pe care am găsit-o într-o stare jalnică. În timpul ocupaţiei horthyste a fost transformată în magazie de făină şi apoi de ciment. Geamurile au fost sparte, iar pictura deteriorată, Murdărie, fecale până şi pe Vasele sfinte. În 1942 maghiarii de la conducerea oraşului au luat hotărârea de a demola biserica din Odorhei şi au prevăzut în bugetul oraşului suma de 3500 de peno pentru demolarea catedralei, sub motiv că, în urma cutremurului din 1940, s-au produs fisuri şi ameninţă clădirile din jur. Mai târziu, au renunţat la demolare şi au întrbuinţat-o ca magazie, apoi au golit-o şi a devenit WC public". 120 Toate aceste declaraţii ale martorilor ne lasă fără comentarii, mărturiile vorbesc de la sine. Din 1000 de credincioşi români, in 1941 mai găsim doar în jur de 200.



Corbu



De consemnat că în localitatea Păuleni Ciuc în perioada horthystă toţi cei 50 de credincioşi români au fost trecuţi cu forţa şi asimilaţi de către maghiari.



Corbu



Localitatea Imper comunitatea românească a fost numeroască în jur de 230 de români ortodocşi şi greco-catolici, aceasta s-a diminuat odată cu drama de la Viena, când până în 1944 mai găsim 23 de români care au rezistat valului maghiarizării forţate.

În toamna anului 1944, în timpul retragerii armatelor ungare şi germane, în apropierea satului Imper s-a petrecut una din cele mai cumplite crime. Victimele au fost notarul Ioan Ardelean şi soţia sa, însărcinată în luna a şasea, care îşi au mormântul în cimitirul din sat. Pe fondul zvonurilor lansate de maghiari precum că armatele române au fost învinse, funcţionarii români au fost nevoiţi să se evacueze. Familia notarului, aflându-se în trecere prin Imper, a fost nevoită să fugă din calea acestora, împreună cu ei fiind şi servitoarea lor şi preotul din sat, Francisc Paratei. Întrucât soţia notarului era însărcinată, amândoi soţii au fost prinşi foarte repede, soţul fiind împuşcat iar femeia, siluită, a încercat să ajungă la râul din apropiere să bea apă, unde au fost aruncate lemne peste ea ca să nu se mai poată mişca. Trupurile lor au fost luate de credincioşii români din Imper în frunte cu epitropul Simion Ioan şi înmormântate în sat. Preotul Francisc Paratei şi servitoarea au scăpat cu viaţă.



Corbu



Capela Ortodoxă unde se oficiau slujbee din Ciceu a fost distrusă în timpul războiului, în urma unui bombardament. Dar ca toată treaba să fie desăvârşită, cimitirul ortodox a fost arat de către şovinii maghiari, apoi mai târziu pe locul acestuia se organizează C. A. P.-ul.



Corbu



Românii din Tulgheş au suportat numeroase arestări, schingiuiri, întemniţări, convertiri forţate la religia romano-catolică, expulzări peste graniţa vremelnică, care se afla la marginea localităţii. Imediat după ocuparea teritoriului, în 1940, şi stabilirea graniţei la Prisecani, în Tulgheş 115 români ortodocşi şi greco-catolici au fost obligaţi să se convertească la religia romano-catolică. Convertirile s-au făcut samavolnic, cu umilirea populaţiei române. Astfel, au fost chemate la primărie 10 familii de români, cărora li s-a ordonat direct: ori trec la catolicism, ori vor emigra imediat în România, lăsându-şi toate bunurile adunate timp de o viaţă întreagă. "Oamenii s-au supus de frică, nu se pot apăra; preotului îi este frică să protesteze, pentru a nu fi arestat sau răpit". 121

Pădurarul Ilie Ţepeş din Tulgheş, satul Hagota, trecând prin comuna Ditrău la 12 septembrie 1940, a fost prins de un grup de secui, dus la primărie, ucis cu bestialitate, iar trupul i-a fost apoi aruncat de la etaj în mijlocul străzii, în centrul comunei, unde mulţimea l-a călcat cu picioarele, "când peste trei zile soţia victimei a primit cadavrul pentru înmormântare, acesta a fost mutilat atât de îngrozitor încât era greu de recunoscut". 122

La 19 aprilie 1942, Mihail Petrar, refugiat din Subcetate, judeţul Ciuc, declara următoarele: "M-am dus în ziua de 4 aprilie 1942 în comuna Tulgheş, judeţul Ciuc, la un văr al meu. Luând parte la slujba Învierii care a avut în noaptea de Paşti, în timpul serviciului religios au intrat în biserică au început să facă scandal şi îndreptându-se apoi spre paştile sfinţite şi spre cozonaci aduşi pentru sfinţire, au început să dea cu piciorul în ele spunând că numai porcii mănâncă de acolo. Au început apoi să bată pe oameni şi când s-au năpustit asupra preotului, acesta a reuşit să scape din biserică. Atunci, scoţând revolverele, au început să tragă în biserică, bătând foarte rău pe mai mulţi oameni. Din cauza aceasta nu s-a ţinut slujba în ziua de Paşti". Refuzul preotului Dumitru Ciongălău de a continua slujba în limba maghiară s-a soldat cu invitarea sa la postul de jandarmi, unde a fost bătut în mod sălbatic. La 17 februarie 1942, unguri şovini au dat foc bisericuţei din Poiana Veche. 123

Despre ultimile zile de ocupaţie horthyisto-maghiare în Tulgheş, un localnic maghiar povesteşte: "În ziua de 24 august 1944 am fost anunţat că sunt numit de serviciu pentru 24 ore la telefon. Eu am întârziat din cauză că atunci cumnatul şi sora, care aveau cârciumă, erau plecaţi de acasă şi nu avea cine să rămână la cârciumă. Au venit jandarmii şi m-au dus cu forţa la telefon. După ce au plecat jandarmii, eu fiind puţin beat, am înjurat spunând: după 22 de luni de front cumplit, abia sosit acasă, m-au şi pus de serviciu la telefon, aceasta nu-i lege, nu-i ordine, mă … în ele de legi maghiare. Cred că ajutorul de notar care era acolo m-a spus la jandarmi că a doua zi au venit csendorii, că mă închide la un loc cu românii (oláh), căci în închisoarea primăriei erau închişi mulţi români". Jandarmii au înaintat dosarul la Tribunalul din Târgu Mureş la 26 august 1944, sub învinuirea de, insultă adusă naţiunii (maghiare). 124

Astfel, în anul 1940, locuitorul Gavril Suciu şi alte 5 persoane de religie unită din Voşlobeni au refuzat să treacă la religia "unită, maghiară de sub conducerea episcopatului de Hajdudorog". Pentru aceast lucru, au fost obligaţi de către autorităţile maghiare să părăsească localitatea. Laszlo Ignatie, protopopul romano-catolic din oraşul Gheorgheni, folosea orice prilej pentru a îndemna la ură pe locitorii de naţionalitate maghiară, instigându-i contra românilor, atât prin predici, cât şi prin discursuri ţinute în public. În iarna anului 1940-1941, cu ocazia unei reuniuni revizioniste, în discursul rostit a spus cuvinte instigatoare încât, după această adunare, populaţia maghiară a atacat imediat populaţia românească, maltratând-o şi batjocorind-o prin tăierea cămăşilor lungi ale portului naţional din Voşlobeni. Românii de aici au fost bătuţi până la sânge de populaţia maghiară. În acelaşi an, a fost izgonit din parohie preotul greco-catolic Mihai Marieşanu. O parte din arhiva bisericii a fost distrusă. 125

Pentru cei 31 de credincioşi ortodocşi din parohie şi din filiile Sâncrai, Dealu, Târnoviţa şi Brădeşti, în 1937 s-a construit o capelă ortodoxă, care a fost distrusă în toamna anului 1940, după semnarea Dictatului de la Viena. 126


Note

104 Ioan N. Ciolan, op. cit. p. 76

105 Arhiva M.A.E., fond Transilvania, 1940-1944, vol. 200, f. 331

106 Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 469

107 Ioan N. Ciolan, op. cit. p. 80

108 Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 483-484

109 Ioan N. CIiolan, op. cit. p. 78

110 Ibidem, p. 65

111 Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 515

1112 Ibidem, p. 524

113 Ibidem, p. 527

114 Ioan N. Ciolan, op. cit. p. 68

115 Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 542

116 Ibidem, p. 547

117 Ibidem

118 Ibidem p. 560

119Ibidem p. 570

120 Ioan N. Ciolan, op. cit. p. 63

121 Ibidem p. 63

122 Ibidem p. 79

123 Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 665

124 Ibidem

125 Ibidem

126 Ibidem




 Martiri Romani din Transilvania back 
Martiri Romani din Transilvania

»Martiriul BisericiiMartiriul Bisericii
»Parohia Aita MareParohia Aita Mare


Martiri Romani din Transilvania

»Diktatul de la VienaDiktatul de la Viena
»Aparatul represiv horthystAparatul represiv horthyst
»Atrocităţi maghiareAtrocităţi maghiare
»Aita SeacăAita Seacă
»Câmpia TurziiCâmpia Turzii
»CiumirnaCiumirna
»CucerdeaCucerdea
»HâdaHâda
»HalmăjdHalmăjd
»HodoşHodoş
»HuedinHuedin
»IanculeştiiIanculeştii
»IpIp
»LăscudLăscud
»LuduşLuduş
»MoiseiMoisei
»Mureşenii de CâmpieMureşenii de Câmpie
»Prundu BârgăuluiPrundu Bârgăului
»SărmaşuSărmaşu
»TrăzneaTrăznea
»ZalăuZalău


Martiri Romani din Transilvania

»ZalăuCrime maghiare in Nordul Ardealului
»ZalăuPresa maghiara anti-Romania
»ZalăuFilme
»ZalăuDocumente, carti
»ZalăuImnul Eroilor



Home |  Filme |  Fotografii |  contact@martiriromani.com
GID-Romānia  | CivicNet-Piata Universitatii  | CivicMedia  | Victor Roncea  | Dan Tanasa  | Condeiul Ardelean
Muzee din Maramures  | Muzeul National al Refugiatilor  | Parohia Aita Mare  | Forumul Civic al Romānilor din Harghita si Covasna
Sindicatul C.T.F. Brasov 2007