Martiri Romani din Transilvania  
»HomeHome
»Martiriul Bisericii Ortodoxe Române din ArdealMartiriul Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal
»Masacre din 1917-1919Masacre din 1917-1919
»Teroarea horthystăTeroarea horthystă
»Decembrie 1989Decembrie 1989
»Târgu Mureş 1990Târgu Mureş 1990
»CriminaliCriminali
»Filme, documenteFilme, documente
»FotografiiFotografii


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


 Martiri Romani din Transilvania back 

I. Organizarea administrativă şi ascensiunea vieţii bisericeşti în judeţele Trei Scaune (Covasna) şi Ciuc (Harghita)



Pr. Iustin Răzvan Gârleanu: Biserica românească din ţinutul secuizat in perioada horthystă (lucrare de licenţă)

Biserica Ortodoxă Română a modelat mentalitatea românească de-a lungul veacurilor în aşa fel ca românii din toate zonele istorice să convieţuiască într-o singură ţară în pace şi armonie deplină cu celelalte nationalităţi convieţuitoare existente de-a lungul vremii, pe teritoriul dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră.

Analizând Istoria Românilor putem spune, că au trecut veacuri de jertfă şi suferinţă, până când acest vis măreţ al unităţii, să devină într-o zi realitate. Dacă poziţia noastră geografică a fost de-a lungul timpului nefavorabilă deoarece aici, în spaţiul acesta carpato-danubiano-pontic am fost nevoiţi să facem faţă de-a lungul vremii, "furtunilor" care s-au abătut peste noi de la Răsarit la Apus şi de la Apus la Răsărit, totuşi elementul edificator pentru dăinuirea românilor a fost Biserica cea care a contribuit la "formarea şi afirmarea conştiinţei de unitate naţională şi bisericească a românilor de pretutindeni, în vremea când aceştia erau nevoiţi să trăiască în mai multe ţări româneşti" aşa cum spunea adormitul întru fericire, Teoctist, Patriarhul României. 1.

Ţinutul secuizat este zona delimitată de judeţele Covasna - Harghita şi partea estică a judeţului Mureş. În perioada evului mediu acestea erau organizate în cele 7 scaune secuieşti, organizare administrativă de tip maghiar. Denumirea corectă este de "Ţinutul secuizat" deoarece în această regiune s-au aşezat secuii în sec. VI-VII, fiind ramură distinctă a maghiarilor de astăzi. De-a lungul vremii atât secuii nomanzi cât şi românii sedentari au fost supuşi politicii de maghiarizare, astfel că astăzi este o expilcabil de ce în această regiune populaţia este majoritar maghiară. Deşi documentele existente arată că de-a lungul vremii că românii au fost nevoiţi sau uneori forţaţi să treacă la unul din cultele maghiare, lucru care a dus şi la maghiarizarea efectivă a acestora.

Aceste adevăruri au foat subliniate în telegrama nr. 1362 din 9 august 1940 pe care diplomatul german de la Bucureşti, Wilhelm Tabricius, a trimis-o ministrului de interne german. În aceeaşi telegramă ministrul Germaniei la Bucureşti arăta că: "poporul maghiar stagnează de secole, statul maghiar menţinându-se biologic numai prin abosrbirea permanentă şi maghiarizarea străinilor."

În zona secuizată în arcul intracarpatic, Biserica a avut un factor decisiv atât înainte de Primul Război Mondial cât şi în perioada interbelică, fiind un pilon pe care s-au sprijinit românii de-a lungul vremii, fiind un factor care a încercat să stopeze politica de maghiarizare dusă de administraţia maghiară.

Odată cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, soarta românilor din cele două judeţe se va schimba radical. Religia Ortodoxă din tolerată devine oficială, iar spiritualitatea şi viaţa culturală din arcul intracarpatic se va anima cu atât mai mult cu cât au fost oameni capabili, oameni dornici să repare cât s-a mai putut din nedreptăţile istorice la care au fost supuşi românii (care au rezistat procesului de maghiarizare) multă periodă de timp.

Viaţa românilor din secuime a fost marcată pe toată perioada interbelică de Mitropolitul Nicolae Bălan (1888 -1955) care va mai multe vizite pastorale în zona secuizată. Prima vizită fiind în anul 1921 unde a stat două săptămâni vizitând toate parohiile din secuime încurajând prin cuvinte ziditoare pe preoţi şi credincioşi, după care a susţinut o conferinţă preoţească cu scopul de a comunica şi de a trage concluziile împreună. Cu acest prilej mitropolitul Nicolae Bălan a spus: "În decursul vizitaţiei ce am făcut-o până acum, prin cele mai multe parohii, am rămas mulţumit că am putut păstra măcar atât cât am găsit, în urma furtunilor şi vijeliilor vremii. Am găsit şi dărămături, ruine, dar în faţa lor m-am gândit la necazurile şi suferinţele care vorbeau din ele şi a căror mărturie erau. Datoria noastră astăzi este că ce e bun să facem şi mai bun, să adunăm resturile ce ne-au mai rămas, ca cu toată căldura sufletului să clădim biserica ortodoxă română măreaţă din acest ţinut". 2

Tot acum cu priejul vizitei pastorale preotul Aurel Nistor (1882-1974) viitorul protopop al protopopiatului Sfântu Gheorghe este distins cu brâu roşu. 3

Odată cu Marea Unire, în arcul intracarpatic, se formează instituţii care să vegheze la menţinerea ordinii publice, dar şi la dezvoltarea vieţii culturale, sociale şi religioase. Printre aceste instituţii s-au aflat şi cele două protopopiate adică Protopopiatul Sfântu Gheorghe cu sediul în acest oraş, şi Protopopiatul Oituz cu sediul în oraşu Târgu Secuiesc, de menţionat că din protopopiatul Oituz făceau parte şi parohiile ortodoxe din actualul judeţ Harghita (cu excepţia celor din zona Topliţei, care aparţineau de Reghin).

Acestea au fost înfiinţate ca urmare a deciziei Consistorul arhidiecezan din Sibiu, în şedinţa din 9 august 1921 (hotărârea fiind validată de Ministerul Cultelor la 3 septembrie 1921). Cele două protopopiate au fost înfiinţate din vechiul protopopiat al Haromsecului. 4
Protopopiatul Oituz a fost condus de preotul Ioan Răfiroiu preot al parohiei Poiana Sărată, iar Protopopiatul Sfântu Gheorghe este administrat timp de trei ani de preotul Aurel Nistor, iar în 1926 este instalat oficial ca protopop de Sfântu Gheorghe.

Preotul Nistor Aurel, cu o solidă pregătire teologică istorică şi de cultură este unul din personalităţiile marcante ale perioadei interbelice, fiind un bun cunoscător al relităţiilor din zonă. Acesta se implică activ ca protopop în viaţa bisericescă şi încearcă să recâştige şi să readucă la dreapta credinţă pe cei care cu ceva timp în urmă erau ortodocşi, iar apoi şi-au pierdut conştiinţa religioasă şi naţională datorită nedreptăţilor istorice.

Preotul Aurel Nistor a lăsat în urma lui un adevărat tezaur de spiritualitate în perioada interbelică prin studiile şi articolele sale, dintre care amintim: "Crâmpeie de muncă în săcuime", Sf. Gheorghe, 1930; "Problema românească din ţinuturile secuizate şi Biserica ortodoxă", Sibiu, 1939; "Mitropolitul Nicolae şi problema românească din ţinutul secuizat", în "Omagiu Mitropolitului Nicolae Bălan", Sibiu, 1939; cât şi cele aflate în manuscris în fondul arhivistic de la Muzeul Bisericii "Sf. Nicolae" din Scheii Braşovului. 5

Eram datori să vorbim de cel mai de seamă protopop din secuime în perioada interbelică, deoarce de numele lui s-au legat o sumedenie de lăcaşuri construite în acea perioadă, dar şi foarte multe suflete "rezidite" şi recâştigate la ortodoxie, credinţa celor ce s-au jertfit de-a lungul veacurilor în această zonă.

În perioada interbelică Biserica Ortodoxă îşi îndeplinea misiunea sa în strânsă legătură cu şcolile în limba română cu instituţiile şi asociaţile culturale şi cu autorităţile administraţiei de stat. Un rol bine definit l-a avut Asociaţia ASTRA care sprijinită fiind de parohile ortodoxe a dus o activitate fructuoasă în conservarea şi promovarea valorilor spirituale şi culturale, ea având ca scop reînvierea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti din zona secuizată. În numeroasele şedinţe ale ASTREI, a fost dezbătută deseori problema românilor maghiarizaţi, dar şi despre modalitatea cum aceştia puteau să "revină" la limba maternă.

În perioada 1920-1940 cu sprijinul autorităţiilor locale şi religioase dar şi cu sprijinul Patriarhiei Române şi Mitropoliei Ardealului s-a reuşit ca în 20 de ani să se reînfinţeze 41 de parohii să se construiască 51 de noi biserici şi capele, 54 case parohiale, 69 de troiţe. Tot în această perioadă a fost începută zidirea Catedralei din Sfântu Gheorghe. 6
Se poate constata vrednicia acelor oameni care prin zidirea de noi locaşuri nu au încercat decât să convieţuiască paşnic cu maghiarii şi secuii, păstrându-şi în continuare credinţa străbună. Majoritatea Bisericilor ridicate în perioada interbelică au fost construite în stil bizantin (specificul ortodox), şi cele mai multe dintre ele în centrul localităţilor.

S-au construit biserici şi capele ortodoxe în perioada interbelică în zona Covasnei în următoarele localităţi: Aita Mare (1938), Baraolt (1936), Biborţeni (1937), Bodoş (1932), Căpeni (1938), Racoşul de Sus - capelă 1934, iar în 1936 Biserică în stil bizanin, Aita Seacă (1928), Băţanii Mici - capelă (1936), Herculian (1937), Doboşeni (1937), Mărtineni - se amenajează o capelă în sala de clasă (1936), Chichiş (1940), Iarăş (1932), Brădet - punerea pietrei de temelie (1938), Bixad (1939), Bicfalău (1936), Sântionlunca (1928), Reci (1938), Catedrala din Sfântu Gheorghe (1939), Sita Buzăului (1925), Păpăuţi (1936).7


În cuprinsul actualei eparhi a Covasnei şi Harghitei doar 47% din totalul bisericilor sunt pictate iar 16 biserici au pictura din perioada interbelică. O parte din biserici au fost pictate parţial adică doar cupola, sau doar catapeteasma, iar multe dintre ele au fost acoperite cu var deoarce nu au putut fi restaurate (ex. biserica din Aita Mare).

Deşi aceste realizări au fost posibile şi cu spijinul comunităţiilor din afara arcului intracarpatic, fiecare comunitate de pe întinsul României, din celelalte provincii româneşti fiind responsabile şi erau conştineţi că viaţa românilor din secuime trebuia revigorată întru totul, atât sub aspect social, politic, cultural-lingvistic, cât şi spiritual. De aceea s-au oferit sprijin financiar atât de la stat cât şi de la românii din afara arcului intracarpatic, mai ales cei care au cunoscut problemele românilor din zonă.

Totuşi cele mai multe realizări au avut loc în sufletele oamenilor. Ele au fost săvârşite de preoţii ortodocşi din zonă, slujitori ai unor "biserici modeste şi sărace", situate în sate în care existau "biserici puternice şi bogate, cu slujitori învăţaţi şi mândri" ce aveau la îndemână toate posibilităţiile materiale şi de propagandă. 8
Din cele spuse mai sus putem concluziona faptul că preoţii din această zonă, s-au nevoit indiferent în ce condiţii, ducând o muncă rodnică plină de bucurii duhovniceşti. Protopopul Aurel Nistor spunea că: "Experienţa a dovedit că oriunde s-a aşezat un preot cu vocaţiune şi pasiune pentru slujba lui, chiar unde nu a mai fost niciodată preot român ortodox lucrurile s-au schimbat ca prin farmec. Primiţi şi priviţi de unii la început cu neîncredere, de alţii cu bănuială, de unii cu teamă de alţii cu dispreţ, după scurt timp vedeai cum se înfiripează pe neobservate nucleul sănătos de viaţă românească, cum se înmulţeşte numărul credincioşilor şi cum i-au fiinţă o mulţime de înfăptuiri noi". 9


De remarcat sunt realizările din zona Baraolt din acea perioadă unde în cele peste 20 de sate au fost înfiinţate 11 parohii şi construite 10 biserici, revenind la credinţa străbună peste 2000 de suflete. 10

În satul Biborţeni s-au întors la credinţa străbună peste 100 de credincioşi, lucrul pe care l-a determinat pe Nicolae Iorga, aflat într-o vizită în zonă, să-l felicite pe preotul Hariton Eşianu. 11

Din cele ce rezultă mai sus putem vorbi de vrednicia celor care s-au străduit pentru a revigora viaţa românilor cât şi a românilor maghiarizaţi în judeţul Trei Scaune (aşa cum s-a numit judeţul Covana în perioada interbelică). S-a reuşit ca în această perioadă, să se consolideze structurile bisericişti astfel ca viaţa românilor să intre pe un făgaş normal, la fel de normal ca românilor de naţionalitate maghiară. Putem afirma fără să se supere nimeni că în această perioadă după o lungă şi grea suferinţă, românii ortodocşi s-au simţit ca fiind într-adevăr în ţara lor.
Biserica Ortodoxă din zona Cicului (jud Harghita de astăzi) s-a dezvoltat paralel cu cea din judeţul Trei Scaune, ţinând cont că măsurile luate la nivel adminstrativ, atât de instituţile statului cât şi de biserică, au fost aceleaşi.
Astfel că în 1937, Consistorul din Sibiu, hotărăşte "reînvierea protopopiatului ortodox Odorhei", care va fi administrat, până în 1940, de protopopul Sebastian Rusan 12, care în 26 februarie 1950 va fi ales Mitopolit al Moldovei şi Sucevei.

În Gheorgheni, în 1929, pentru românii de aici a început ridicarea unei biserici ortodoxe. Ea a fost construită de arhitectul Sterie Bercu, recomandat de Nicolae Iorga, şi va costa 4.000.000 lei. La fel şi în Miercurea-Ciuc va fi edificată o biserică ortodoxă, în anul 1936, cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae," actuala Catedrală Episcopală. Aceasta din urmă s-a construit prin strădania preotului Gheorghe Cerbu, care a organizat o colectă pentru a începe lucrările de construcţie, biserica fiind construită în stil bizantin. Pictura bisericii a fost executată în anul 1936, de către pictorul Gheorghe Belizarie din Piteşti, care a realizat şi icoanele de pe iconostas, iar în biserică se află vase liturgice donate de Miron Cristea, primul Patriarh al României. 13 Au contribuit financiar instituţii ale statului, şcoli, primării, dar şi persoane particulare. Sfinţirea a avut loc la data de 8 noiembrie 1936, de către Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, după cum indică Pisania de la intrare: "Această sfântă biserică, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, a fost construită între anii 1929-1939 de către credincioşii ortodocşi români din Miercurea-Ciuc, sub purtarea de grijă a marelui mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, care a târnosit-o în ziua de 8 noiembrie 1936".

Alături de actuala Catedrală Episcopală din Miercurea Ciuc, în perioada interbelică s-au mai construit lăcaşuri de cult în următoarele localităţi: Băile Tuşnad (1940), Bilbor (1937), Corbu (1930), Cristuru Secuiesc (1938), Ditrău (1936), Făgeţel (1934), Gheorghieni (1938), Mărtiniş (1935), Mereşti (1939), Miercurea Ciuc - Biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel (1930), Mihăileni (1937), Odorheiul Secuiesc - Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi Schimbarea la Faţă (ambele 1938), Praid (1936), Hodoşa (1937), Sâncrăieni (1936), Topliţa (1925) şi Mânăstirea "Sf. Prooroc Ilie" - monument istoric din 1847 adus de la Stânceni în 1924, Pintic (1930), Petecu (1938), Izvorul Mureşului (1936). 14

Din cele 116 biserici, 91 (78%) din totalul celor existente în prezent pe cuprinsul Episcopiei Covasnei şi Harghitei sunt din zid, şi numai 25 (22%) din lemn, iar în zece localităţi pe lângă biserica veche de lemn există şi biserica nouă de zid.15

Acest lucru se datorează contextului istoric deoarece este ştiut că ortodocşii, înainte de Marea Unire, erau doar toleraţi, şi legile maghiare nu le permiteau să-şi construiască biserici din zid, sau dacă totuşi mai găsim o biserică din cărămidă, acestea erau plasate întodeauna în afara comunităţii, la marginea satului. Dacă mai sunt aşa puţine biserici de lemn actulamente, (doar 25) în zona secuizată, se datorează faptului că noile biserici de piatră de cele mai multe ori au fost construite în locul celor vechi din lemn. Prezenţa vecilor biserici din lemn, atestă de fapt continuitatea şi existenţa românilor în această zonă, continuatori ai tradiţiei şi "legii româneşti".

Concluziile pe care le putem trage nu pot fi decât, că aici în sud-estul Transilvaniei "Biserica Ortodoxă Română a identificat idealul ei creştin cu cel naţional" 17(lucru pe care îl găsim şi în celelalte provincii istorice româneşti de peste Carpaţi). În conştiinţa colectivă ea nu este numită biserica ortodoxă ci "biserica românească" religia ortodoxă de asemenea este cunoscută de "legea românească", sau "cimitirul românesc" , "preot român" în loc de preot ortodox. De asemenea şi denumirile referitoare la biserica unită, sunt sinonime de multe ori şi se confundă cu cele referioare la Biserica Ortodoxă aşa cum am arătat mai sus. Ceea ce am prezentat mai sus este partea istorică pozitivă a ascensiuni bisericii româneşti în zonă în perioada dintre cele două războaie, deşi şi în această perioadă autorităţile statului au creat nejunsuri, de asemenea şi autorităţiile maghiare existente.


1. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediţia a V-a, Editura Sofia, Bucureşti, 2000, p. 15

2. Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, Ed. Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2002, p. 144

3. Ioan Lăcătuşu, Aurel Nistor - o pagină din istoria Bisericii şi a Neamului, Colecţia Restituiri, vol. 2, Editura Carpaţii Răsăriteni, Sfântu Gheorghe, 1999, p. 26

4. Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 145

5.Ioan Lăcătuşu, Aurel Nistor..., p. 26

6.Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 145

7. Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit.

8. Ioan Lăcătuşu, Identitate şi cultură la românii din secuime, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca 1995, p. 125

9.Aurel Nistor, Poblema românească în tinuturile secuizate şi biserica ortodoxă, Editura Sibiu 1939, p. 20

10. Idem, Mitropolitul Nicolae şi problema românească din ţinutul secuizat, în Omagiu IPS Dr. Nicolae Bălan la douăzeci de ani de arhipăstorire, Sibiu 1940, p. 152

11. Ioan Lăcătuşu, Identitate şi cultură..., p. 126

12. Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 145

13. Cristian Costel Lazăr, Cultură şi spiritualitate la românii din Ciuc în anii interbelici, în AGVISTIA 11, 2007 Istorie-Sociologie, Editura AGVISTIA, Sfântu Gheorghe, 2007, p. 183

14. Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit. p. 546

15. Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, op. cit.

16. Ioan Lăcătuşu, Identitate şi cultură..., p. 110

17. ibidem, p. 106


 Martiri Romani din Transilvania back 
Martiri Romani din Transilvania

»Martiriul BisericiiMartiriul Bisericii
»Parohia Aita MareParohia Aita Mare


Martiri Romani din Transilvania

»Diktatul de la VienaDiktatul de la Viena
»Aparatul represiv horthystAparatul represiv horthyst
»Atrocităţi maghiareAtrocităţi maghiare
»Aita SeacăAita Seacă
»Câmpia TurziiCâmpia Turzii
»CiumirnaCiumirna
»CucerdeaCucerdea
»HâdaHâda
»HalmăjdHalmăjd
»HodoşHodoş
»HuedinHuedin
»IanculeştiiIanculeştii
»IpIp
»LăscudLăscud
»LuduşLuduş
»MoiseiMoisei
»Mureşenii de CâmpieMureşenii de Câmpie
»Prundu BârgăuluiPrundu Bârgăului
»SărmaşuSărmaşu
»TrăzneaTrăznea
»ZalăuZalău


Martiri Romani din Transilvania

»ZalăuCrime maghiare in Nordul Ardealului
»ZalăuPresa maghiara anti-Romania
»ZalăuFilme
»ZalăuDocumente, carti
»ZalăuImnul Eroilor



Home |  Filme |  Fotografii |  contact@martiriromani.com
GID-Romānia  | CivicNet-Piata Universitatii  | CivicMedia  | Victor Roncea  | Dan Tanasa  | Condeiul Ardelean
Muzee din Maramures  | Muzeul National al Refugiatilor  | Parohia Aita Mare  | Forumul Civic al Romānilor din Harghita si Covasna
Sindicatul C.T.F. Brasov 2007