Martiri Romani din Transilvania  
»HomeHome
»Martiriul Bisericii Ortodoxe Române din ArdealMartiriul Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal
»Masacre din 1917-1919Masacre din 1917-1919
»Teroarea horthystăTeroarea horthystă
»Decembrie 1989Decembrie 1989
»Târgu Mureş 1990Târgu Mureş 1990
»CriminaliCriminali
»Filme, documenteFilme, documente
»FotografiiFotografii


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


Martiri Romani din Transilvania


 Martiri Romani din Transilvania back 

Războiul româno-maghiar din anul 1919 (II)
http://www.dacoromania1.go.ro/nr17/razboiul.htm


Prof. Ilie FURDUIU
Calvarul românilor din zona ocupată de unguri
"Ca principală metodă de protest împotriva unirii Transilvaniei cu România, conducătorii maghiari şi secui au folosit asasinatul. Fie că erau de stânga sau de dreapta, aceştia au folosit această practică. Mai mult, pentru a-şi atinge scopul comun, liderii maghiari de stânga şi de dreapta colaborau în acţiunile antiromâneşti. Acest aspect - doar aparent curios - era bine marcat în epocă, fiind chiar subliniat de presa de peste Atlantic. "The New York Times", din 27 1919, menţiona: "Toţi aceşti «granzi», aceşti «Măria Sa» de unguri sunt unul ca şi celălalt. Nici mai buni nici mai răi. Dacă cochetează cu bolşevismul o fac cu scopul să frângă, dacă pot, pe cehoslovaci, români şi slavii de sud şi din distrugerea generală să recreeze vechiul stat unguresc, atâta de intolerant şi de meşteşugit, cu un guvern din, prin şi pentru unguri" (articol reluat în "America", an XIV, nr. 73, din 29 martie 1919)1.

Pe măsură ce crimele sunt cunoscute sunt redate în diferite publicaţii.

"Neamul Românesc", din 8 ianuarie 1919, sub semnătura lui Volbură Poiană, publică articolul "Crima din Lăpuş": "În ziua de 5 decembrie 1918 (st. n), era adunare mare la Lăpuş. Suflarea românească din împrejurimi cu înalt avânt lua parte la sărbătoare. Urechile tuturor s-au deschis să asculte ceea ce n-au ascultat părinţii de veacuri. Se comunicau hotărârile de la Adunarea de la Alba Iulia. Şi era zi de târg în Lăpuş. Îmbrăcaţi în haine mândre de paradă, păşeau stegarii în fruntea mulţimii. Ai fi zis că această mulţime vine să întâmpine pe Isus Hristos. Ea vine pentru ca să se audă bătaia ceasului Învierii celei de obşte. Părintele Ludu, protopopul, vorbeşte întâiul. El este cel primit şi ascultat cu lacrimi în ochi. Mii de glasuri strigau: «Aşa să trăiască neamul nostru». Şi s-au înţeles, şi sufletele tuturor s-au umplut de bucurie mare... Dar, ochiul dracului pândeşte în umbră. Stegarii se prăbuşesc la pământ. Ţipete, vaiete şi mitraliere răpăiesc. Se prăbuşesc unii peste alţii, sânge pe piatra rece. Cad preoţi, cad învăţători, cad femei şi copii. Mor în marii zori ai luminii. Secuii s-au coborât din Băiuţ. Au ştiut de acea zi mare. Viermele părerii de rău le-a ros inima şi n-o puteau vindeca cu sângele vărsat nevinovat... Peste 40 (patruzeci) de morţi, mare parte din ei rostogoliţi în apa Lăpuşului, şi care acei mai bine de o sută de răniţi, se ridică umbra lui Vasile Filip. Om tânăr, român adevărat, ostaş vrednic, şi-o dat sfârşitul de-o potrivă cu Horea şi Cloşca. L-au prins în noaptea aceea, spre 6 decembrie... El striga: «Trăiască România Mare». Şi l-au dus în bătăi şi ghionteli până la şcoală. Pălmuit şi scuipat. Acolo lângă morţii întinşi pe pietre, i-au cerut să strige: «Jos România Mare!» Dar el tot mai tare striga dimpotrivă: «Trăiască România Mare!» Şi i-au scos ochii şi el mai tare striga: «Trăiască România Mare!». Şi i-au sfârtecat buzele şi el: «Trăiască România Mare!» Patruzeci şi patru de împunsături de baionetă în tot curatul lui trup l-au făcut să strige de patruzeci şi patru de ori: «Trăiască România Mare!»... Un glonte l-a culcat peste cadavre».

"Neamul Românesc" din 20 februarie 1919, aducea ştirea arestării vicarului Romulus Marchiş, din Careii Mari, şi a protopopului Anton Băliban, din Unimăt, jud. Satu Mare, de către secui şi încarcerarea lor la Debreţin, împreună cu alţi 16 preoţi din zonă. Acelaşi ziar, la 21 februarie 1919, menţiona faptul că, în Banat, acolo unde armata sârbească se retrăgea, autorităţile ungureşti îşi ocupau vechile locuri în administraţie "săvârşind fărădelegi şi masacre asupra populaţiei româneşti". Se dădea ca exemplu satul Sardimat, unde fuseseră ucişi trei români şi alţi câteva sute schingiuiţi. În "Neamul Românesc", din 23 februarie 1919 apare un interviu al lui Ion Clopoţel, redactor şef al ziarului "Românul", din Arad, refugiat la Bucureşti. Menţiona: "Până sâmbăta trecută, Consiliul Naţional Român judeţean Arad a putut avea date complete despre 68 cazuri de ucidere, fie prin glonte, fie prin înjunghiere cu baioneta. Răniţii sunt mult mai mulţi şi nu sunt încă număraţi. Măcelurile cele mai mari s-au comis în Şiria, Hălmagiu şi Chişinău (Criş), din judeţul Arad.

În "Neamul Românesc", din 26 februarie 1919 se anunţa că trupele regulate maghiare au atacat comuna românească Săgeţel, din comitatul Bihorului, jefuind şi măcelărind populaţia. Garda Naţională Română a rezistat cu bărbăţie, luptându-se cu trupele ungureşti pe viaţă şi pe moarte. Măcelul a fost groaznic. Sunt peste 50 de români morţi şi 100 răniţi. Din Săgeţel, maghiarii au trecut, jefuind şi omorând la Şerbeşti: "Marea comună românească a avut aceeaşi soartă. Românii din jurul Beiuşului se refugiază îngroziţi în munţi"2.

Teritorii întinse care s-au unit la 1 Decembrie 1918 cu România se aflau, încă sub ocupaţia ungurilor. "Contele Karoly, preşedintele guvernului ungar a refuzat să-şi retragă trupele din această zonă, profitând de convenţia încheiată în 13 noiembrie 1918, la Belgrad, considerând Mureşul linie demarcaţională"...

În zona ocupată de unguri "au fost urmăriţi şi vânaţi cei care au participat la adunarea de la Alba Iulia, aşa cum au declarat în ianuarie şi februarie 1919, Petru Tămaş din Poieni, Gheorghe Resteman din Bologa, Aurel Munteanu din Valea Drăganului, acesta din urmă descriind atrocităţile la care s-au dedat duşmanii, "mai cu seamă împotriva preoţilor, învăţătorilor şi gardiştilor (români)".

În urma protestelor româneşti a fost mutată linia de demarcaţie pe aliniamentul căii ferate Satu Mare - Oradea - Arad. "Dar guvernul lui Karoly mai bine a demisionat, decât să se retragă. Noul guvern prezidat de Şandor Garbai a emis un decret de moblizare generală trimiţând noi forţe militare în zonă, provocând ciocniri şi vărsări de sânge, declarând că Ungaria se află în stare de război cu toate statele vecine de la care are ceva de revendicat".

Ungurii înarmaţi devin tot mai duri "iar gărzile româneşti nu le pot ţine piept. Poienarii, bologanii, sebişenii şi ciucenii au căutat să-şi apere avutul". Teroarea avea să înceapă în aceste localităţi de către soldaţii din "Gărzile de oţel", "Gărzile roşii" şi alte elemente care aveau însemnul "Erdelyert" ("Pentru Ardeal"). Trimisul Parisului la faţa locului află din informări, rapoarte şi declaraţii că în localităţile Valea Drăganului, Poieni, Ciucea, Bologa şi Huedin, au săvârşit atrocităţi soldaţii din Regimentul 21 ungar, Batalionul secuiesc şi foştii jandarmi".

"Aurel Munteanu, preot în Valea Drăganului scria în 1/14 februarie 1919: "S-au început vremuri grele, din cauza vandalismului săvârşit, ce încă se continuă de trupele ungureşti în retragere spre ţara ungurească". Documentele din acele zile prezintă liste cu zeci de familii de la care s-au luat alimente, ţesături, îmbrăcăminte, numele celor bătuţi, precum şi a celor omorâţi. Primele victime, care au căzut în 2 ianuarie 1919 au fost doi ţărani din Morlaca, Ioan Cobârzan, un tânăr abia scăpat de armată şi Ioan Lucaciu al Dascălului, omorâţi în Huedin, unu din ei fiind "aruncat în focul locomotivei deşi era pe jumătate viu". Alţi morlăcani au rămas cu sechele adânci pentru tot restul vieţii: Teodor Andro bătut până la desfigurare, Anuţa Deac rămasă fără vedere".

"Armata română aflând de aceste acte de cruzime şi-a grăbit înaintarea spre Huedin, iar armata ungară s-a retras la Poieni, Valea Drăganului, Ciucea şi Bucea. În Ciucea un grup de ţărani din Valea Drăganului a fost prins, introdus în biserică unde au fost dezbrăcaţi şi bătuţi până la sânge, printre ei fiind Nuţu Giurgiu, Luca Giurgiu, Pavel Stanciu şi Petru Giurgiu".

"În aceeaşi zi în Poieni armata duşmană s-a izbit de rezistenţa gărzii naţionale româneşti şi 20 de «roşiori» comandaţi de sergentul Nemeş. A doua zi, la 6 ianuarie 1919, la cererea sublocotenentului român I. Cadar din Ciucea, garda din Valea Drăganului s-a deplasat acolo deoarece câţiva români au fost schingiuiţi. Intervenţia energică a acestora a dus la retragerea armatelor ungureşti la Negreni. Dar în 7 ianuarie garda română şi militarii au făcut imprudenţa de a se retrage, ceea ce a adus la reocuparea localităţii în 8 ianuarie, cu consecinţe dure pentru ciuceni. De aici, ungurii au înaintat la Poieni şi Valea Drăganului. În Drăgan l-au prins pe sergentul Ioan Buce "l-au bătut şi l-au pus să-şi sape singur groapa, i-au tăiat mâinile, l-au străpuns cu baionetele, scoţându-i ochii, l-au lovit peste cap sărindu-i creerii, apoi tâindu-l bucăţi l-au îngropat".

"La 10 ianuarie 1919 l-au căutat pe preotul Aurel Munteanu care participase la Adunarea de la Alba Iulia ca delegat al Despărţământului Hudin al Astrei, cu gândul să-l lichideze dar negăsindu-l acasă au luat ceea ce se putea lua, iar restul au distrus provocându-i o pagubă de 300.000 coroane. Apoi s-au dedat la prădarea satului luând cereale, haine, obiecte de valore, pe care le-au trimis la Ciucea, punându-le în vagoane le-au trimis spre vest. Cei care au opus rezistenţă au fost bătuţi, unii omorâţi. Au împuşcat pe tănărul de 17 ani Gavril Giurgiu, pe Gavril Urs de 60 de ani, iar o văduvă de 70 de ani au străpuns-o în inimă cu baioneta pentru că n-a voit să dea ultimul ţol. Au mai fost împuşcaţi, scăpând cu răni adânci: Teodor Giurgiu, Vasile Teuca a Codrii, Teodor Blaga, Ioan Giurgiu şi Ioan Roşca".

"Ajunşi în comuna Poieni au procedat similar. Printre cei împuşcaţi s-a aflat şi tânărul Mihai Petruţ, despre care, tatăl său declara în 7 februarie 1919: "scotea vitele la apă şi l-au împuşcat în faţa casei". La data de 1 februarie 1919 ţăranca Irina Tămaş şi-a pierdut doi copii, pe Floarea şi Leontin. Ea a declarat în faţa a 7 martori: "Săcuii... ne-au ameninţat zi de zi... că vor nimici satul cu tunurile", sau că în 1 februarie de pe dealul Pleş "grănadele şi obuzele răscoleau pământul", "un obuz a nimerit casa noastră nimicind-o. În casă era fata mea Floarea, fiul meu Leontin şi bărbatul meu Teodor. Atât Floarea cât şi Leontin au rămas morţi pe loc, bărbatul meu a primit o rană grea la cap şi în partea dreaptă a grumazului. În sat artileria ungurească a nimicit o mulţime de case şi grajduri".

"Cea mai cutremurătoare moarte au provocat-o sublocotenentului Gheorghe Tămaş. Acesta încercând să se refugieze a fost prins, şi lângă gară a fost maltratat în mod barbar. Tatăl scrie în declaraţia dată că băiatul său la un moment dat "a cerut mai bine să-l împuşte şi să scape mai uşor de chinuri", nu l-au lăsat nici să zică rugăciunea, ba i-a luat şi 3.000 de coroane şi ceasul de aur. A doua zi, declară tatăl "mi-am găsit fiul îngropat până la brâu, partea superioară a capului era aplecată ajungând fruntea pe pământ. Era acoperit cu pietre, uscături şi gunoi. După ce a fost scos de aici s-a constatat că avea 7 împuşcături în piept şi foale şi cel puţin 20 de împunsături cu baioneta pe întreg corpul... Nu mi-au permis să plâng în jurul cadavrului, nici să-i facem înmormântare creştinească". Când s-a plâns comandantului ungur a primit replica: "No, vă mai trebuie România Mare? Acum voi veniţi la rând". Declaraţia este semnată de părinţii victimei şi de 10 martori, din care 3 unguri".

"Şi în satul Bologa s-au săvârşit jafuri, bătăi şi schingiuiri, ba şi omoruri, ele fiind descrise într-un proces-verbal din 25 ianuarie 1919, semnat de Aurel Petrişor. Sunt înşirate 16 familii prădate, iar autenticitatea celor înscrise este adeverită cu 10 de semnături, concluzionându-se: "Întreaga purtare a lor a fost scandaloasă, când luau banii ne ziceau "aceştia sunt bani ungureşti, încoace cu ei, iar voi mergeţi în România Mare să vă dea alţi bani".

Pagubele realizate prin confiscarea bunurilor au fost evaluate la 600.000 coroane.

"Un alt proces verbal se referă la maltratările, schingiuirile şi omorurile săvârşite în Bologa. George Resteman, la cei 70 de ani ai săi a fost bătut cu patul puştii până a căzut în nesimţire. Ioan Potra, Ştefan Resteman, la fel.

Pe tânărul Dumitru Baci, la care a fost găsit un tricolor "l-au silit să-l mănânce, iar apoi l-au dus legat, la vale şi l-au silit să bea apă după el. L-au lăsat să-şi revină cât de cât îndemându-l să ia calea cadrului, ca să-l împuşte în cap".

"În casa lui Ioan Brazdă au intrat să pedepsească întreaga familie deoarece a încartiruit membri ai gărzii româneşti. Întrucât Ioan Brazdă şi cei trei copii s-au refugiat în pădure au împuşcat-o pe Maria Brazdă, care cu răni adânci a ajuns la spitalul din Huedin unde a fost vizitată de generalul Petain, căruia i-a relatat ororile săvârşite la Bologa. Au mai fost bătuţi: Anica Potra, Anuţa Potra, Crăciun Potra, Ioan Mezei, Teodor Junc, iar pe Teodor Potra a Luchii "l-au împuns de 10 ori cu baioneta, apoi l-au scos în grădină şi l-au împuşcat în cap". În pădure a fost găsiţi împuşcaţi Gavrilă Urs, Gavril Brazdă şi Simion Pământaş, căruia i-au pus la cap sub formă de cruce puşca. La Bologa bilanţul sinistrului a fost următorul: 8 morţi, 14 bătuţi grav, 15 familii bătute şi jefuite, datele rezultând dintr-un proces-verbal semnat de 27 bologani, cu specificarea: "că cele de mai sus corespund adevărului întărim cu subscrierea proprie şi gata de a depune jurământ".

Prin intervenţia armatei române localităţile Bologa, Poieni şi Valea Drăganului au fost eliberate şi scutite de coşmar. Armatele române au ajuns la Ciucea unde au instalat 18 militari din Regimentul 11 "Siret". Aceştia, fără să bănuiască o nouă răbufnire a urii, pentru că trebuie să se retragă din Transilvania au căzut în capcană în ziua de 15 aprilie 1919. Pe înălţimea numită "Parincii", garda roşie de la Budapesta "au ciuruit şi ucis pe cei 18 militari români". Declaraţia semnată de "doi martori oculari" din Ciucea. Petru Brudaşcu - preşedintele Consiliului naţional local şi Sabin Truţia descrie sinistrul: "Unuia i-au tăiat urechile, străpungându-l cu baioneta. La altul i-au scos ochii şi l-au străpuns apoi prin gât... La doi le-au tăiat urechile şi nasul. Pe alţi patru i-au chinuit în modul următor: le-au rupt fălcile, le-au sfâşiat picioarele şi mâinile... iar la alţi doi le-au sfâşiat stomacul scoţându-le intestinele şi întinzându-le peste gură"... "Cadavrele au stat aşa patru zile neînmormântate". "În ziua de Sfintele Paşti aproape tot satul a ieşit la locul unde zăceu trupurile schingiuite ale băieţilor noştri"3.

Lucreţia Barbul ne relatează moartea tatălui său: "După ce ne-am instalat oarecum (la Vârfurile) ajutaţi de vecini şi prieteni, cu mobilă şi lucruri de împrumut, eu şi Eugen am plecat să-l căutăm pe tata. La Arad ni s-a spus c-a fost împuşcat în oraşul Mezötur de pe Câmpia ungurească, unde ne-am dus cu autobuzul pus la dispoziţie de vărul meu Eugen Costina. La primăria lui Mesötur am aflat că tata a fost prins în gara Chitihaza de către armata comunistă în retragere şi târât de ei până la Mesötur, unde tribunalul militar prezidat de ofiţerul Francisc Münich... (prim-ministru între 1958-1961) l-a condamnat la moarte prin glonţ, ca spion al armatei române, obligându-l să-şi sape singur groapa"4.

Se cuvine să mai amintim încă un trist episod: "Când a murit regretatul George Pop de Băseşti (Badea Gheorghe), ungurii aflând această veste, şi, cum linia frontului trecea la câteva sute de metri de sat, au găsit de cuviinţă să tragă cu mitraliera în convoiul mortuar", în 26 februarie 19195.

La Adunarea de la Alba Iulia au luat parte şi românii bănăţeni care au ajuns sub ocupaţia armatei sârbeşti.

"Ororile sârbilor din Banat. La 3 martie 1919, delegaţia română face cunoscute Conferinţei de la Paris ororile la care se dedau sârbii în Banat prin următorul scurt memoriu:

«Paris, 3 martie 1919

Este cât se poate de grabnic ca să se ia o hotărâre fără întârziere în ceea ce priveşte Banatul.

Ocupaţiunea sârbă în Banat tinde să ia un caracter de ostilitate contra elementului român: deportaţii în masă a populaţiei româneşti în Serbia şi rău tratament în închisori, abuzul administraţiei şi al armatei sârbe, rechiziţii forţate, transportul depozitelor şi materialului de tot felul din Banat şi Serbia etc.

Nemulţumirea populaţiei române se simte şi ameninţă să tulbure raporturile de prietenie seculară între populaţia română şi cea sârbă.

România cere o anchetă interaliată pentru a constata toate aceste abuzuri. Pentru a pune capăt acestei stări este necesar de a hotărâ ca armata sârbă să evacueze Banatul, ca locuitorii Banatului internaţi în Serbia sau aiurea să fie reintegraţi la căminele lor, ca materiile prime, maşinile, vehicolele şi alte obiecte răpite locuitorilor din Banat sau rămase de la germani la evacuarea României, păstrate în Banat şi aparţinând fie statului, fie particularilor, să fie date îndărăt proprietarilor lor"6.



Românii din Budapesta, înainte şi după 1 Decembrie 1918

La 18 noiembrie 1918 s-a format Consiliul Naţional Român din Budapesta, sub preşedinţia dr. Ioan Erdélyi şi cu sediul la hotelul "Gornul Vânătorului". În ziua de 11 nov., dr. Iuliu Mezei Câmpeanul ridică problema gravă a ordinului dat de autorităţile maghiare prin care erau somaţi soldaţii şi ofiţerii români înapoiaţi de pe front la vetrele lor, să depună "jurământ de credinţă" consililor naţionale maghiare, căci numai în acest caz vor primi leafa sau solda şi mai departe"... La somaţia lui Iuliu Mezei Câmpeanul, ministrul de război maghiar, Bartha Albert a semnat următorul ordin: "Aduc la cunoştinţa ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal şi Ungaria, că vor depune jurământul de credinţă, în mâinile Consiliului Naţional Român.

"Leafa, solda, li se va plăti întocmai, cum li se plăteşte celor care au jurat Consiliului Naţional Maghiar.

Bartha m.p.

Ministru de război maghiar"7

Dr. Ioan Erdélyi a numit pe căpitanul Sorescu în fruntea gărzilor româneşti din gările budapestane. Aici s-a făcut o propagandă intensă îndemnând ofiţerii şi soldaţii români "ca ajungând la vetrele lor, să se prezinte pentru depunerea jurământului Consiliului Naţional Român"...

"La 16 nov. 1918 s-a proclamat Republica Populară Maghiară".

Tot Iuliu Mezei Câmpeanul ne mai spune că: "La 25 nov. 1918 m-am prezentat la ministrul Garami Ernö, căruia i-am cerut în numele Consiliului Naţional Român din Arad, să ordone conducerii căilor ferate maghiare (CFM) din Arad, Braşov şi Cluj, să pună la dispoziţia românilor, începând de al 29 nov. 1918 şi până la 2 dec. 1918, inclusiv, trenurile speciale gratuite pentru cei care vor să participe la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie din Alba Iulia, cât şi pentru transportarea lor la domiciliu după adunare"...

Ca urmare a tergiversărilor ungurilor, Iuliu Mezei ne arată că: "Am protestat şi am arătat lui Garami, că dacă nu va da ordinul în sensul cerut de mine, trenurile din Ardeal şi Banat vor fi luate cu forţa de gărzile românilor, şi în mod deosebit de energic, i-am atras atenţie că pentru eventualele dezordini şi ciocniri ce s-ar întâmpla cu această ocazie, guvernul maghiar va fi responsabil"... Pentru lunile noiembrie-decembrie 1918 şi ianuarie 1919, guvernul din Budapesta a fost obligat să "aprobe suma de 1.500.00 coroane, iar ordinul de plată s-a predat d-lui Căpitan Popoviciu în prezenţa mea". Cu aceea ocazie s-au aprobat şi trenurile solicitate.

"Ordonanţa de plată a fost predată Consiliului Naţional Central Român din Arad. Cu ajutorul acestei sume a fost organizată Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, şi a mai servit ca bază financiară Consilului Dirigent Român din Sibiu"8.

La 28 nov. 1918, ministrul Garami m-a întrebat, dacă pleacă cineva la Alba Iulia şi din Budapesta şi răspunzându-i afirmativ, în prezenţa mea a dat dispoziţii... să ataşeze un vagon, chiar în acea seară şi să-l pună la dispoziţia mea, pentru reprezentanţii Consiliului Naţional Român din Budapesta. Cu acest vagon au plecat Moise Baltă, memorandistul Iuliu Caroianu, delegaţia social-democraţilor români şi doi ziarişti maghiari"... "La 30 nov. 1918, când trenul nostru era gata de plecare în gara Simeria, am observat doi bărbaţi împărţind publicului nişte foi volante şi care în momentul plecării trenului s-au urcat într-un vagon vecin cu al nostru. Imediat am trecut în vagonul lor şi cu ajutorul unor gardişti români, care mergeau spre Alba Iulia, am reuşit să le confisc revolverele şi nişte pachete voluminoase, în care s-au găsit vreo 10.000 foi volante, redactate în limba română, prin care se făcea propagandă contra Unirii"... "Cu ajutorul gardiştilor români, au fost predaţi în aceeaşi zi, la orele 20, d-lui Ovidiu Gritta, şeful serviciului de pază din Alba Iulia"9.



Relaţiile dintre Consilul Dirigent, condus de Iuliu Maniu şi Budapesta

La 7 dec. 1918, dr. Ioan Erdélyi a fost numit ministru plenipotenţiar la Budapesta şi a plecat la Sibiu pentru depunerea jurământului şi pentru a primi instrucţiuni. Reîntorcându-se la 19 dec. 1918 a adus şi numirea mea (Iuliu Mezei) în funcţia de consilier de Legaţie"...

Iuliu Mezei a reuşit să-i determine pe unguri să semneze împreună o telegramă adresată: "D-lui Iuliu Maniu Preşedintele Consiliului Dirigent, Sibiu"

"Pentru aranjarea retribuţiilor Gărzii Naţionale Româneşti, dorim să avem o conferinţă. Rugăm ca delegatul Consiliului Dirigent Român şi comandantul general al gărzilor, precum şi un expert financiar, să binevoiască a veni la Budapesta, în timpul cel mai scurt posibil".

"Rugăm a aduce date referitoare la numărul gărzilor româneşti, la repartizarea lor teritorială şi totodată a ne comunica data venirii la Budapesta".

"Budapesta, la 12 dec. 1918

Fényes Laszlo

ss. Comisar guvernial...

s.s. Dr. Iuliu Mezei"

Telegrama este un document istoric, căci prin aceasta s-a recunoscut oficial, pentru prima oară, în scris, «Consiliul Dirigent Român», de către guvernul maghiar". "Tot în luna decembrie 1918 am cerut eliberarea tuturor deţinuţilor politici români, şi la stăruinţele mele (I. Mezei) s-a dat ordin în sensul cerut de mine".

Iuliu Mezei este cel care a dat în vileag diversiunea "spirtul rafinat" pusă la cale de la Budapesta: "La 24 ianuarie 1919 au venit la mine la Legaţie indivizii dr. Goldberger Armin şi Hirsch Zoltan şi mi-au prezentat 15 permise de import (oare cum au fost obţinute?) ale Consilului Dirigent Român, resortul finanţe din Sibiu, sub nr. 66-80 din 13 ianuarie 1919, pentru 15 vagoane de spirt rafinat destinat comerţului liber din Translvania". Au cerut aprobarea şi ajutorul pentru transport. "Trebuie să mărturisesc că am rămas înmărmurit, când m-au asigurat de recunoştinţa lor bănească"... "Interesul guvernului maghiar în exportul spirtului în Transilvania era vădit (căci cu puţin timp înainte se interzisese orice fel de export pe teritoriile aflate aub administrarea Consiliului Dirigent din Sibiu), mai ales că guvernul maghiar nu acorda exportul spirtului decât numai în cantităţi mici şi numai contra valutelor forte, iar pentru teritorile sub administrarea românească, acum le acordase fără nici o compensaţie"...

"La 28 ianuarie 1919 am primit iarăşi o informaţie preţioasă şi anume, că guvernul maghiar a acordat permise de export pentru Transilvania, de această dată pentru 50 de vagoane spirt şi aceasta fără nici o compensaţie".

"Eu (Mezei I.) şi Moise Baltă ne-am lăsat mituiţi cu 40.000 de coroane de către Mándoki, Beniamin Neumman ş.a., iar ca ei să fie mai siguri şi prin aceasta să-i putem demasca, le-am dat o chitanţă de primire a sumei". Banii au fost predaţi ministrului Erdélyi şi mai departe Consiliului Dirigent".... "Intenţia ungurilor era, cu ajutorul spitului să demoralizeze ţărănimea şi îmbătându-i pe soldaţii români, să provoace răscoala lor şi prin aceasta să înlesenească atacurile batalioanelor de secui"10.

La 4 martie 1919, Iuliu Mezei şi Moise Baltă au fost însărcinaţi de către Iuliu Maniu să plece la Budapesta şi să comunice ungurilor dizolvarea Legaţiei şi rechemarea conducătorului ei. Iată extrase din nota prezentată de Iuliu Mezei: ..."Având în vedere că guvernul maghiar a dizolvat cu forţa gărzile naţionale ale românilor, pe comandanţii acestora i-a arestat în parte, pe funcţionarii români i-a îndepărtat"... "Având în vedere să atât armata maghiară regulată, precum şi trupele neregulate plătite din tezaurul maghiar şi transportate cu mijloacele de comunicaţie de stat, despoaie comunele româneşti, omoară populaţia română şi o maltratează în modul cel mai neuman, prin aceasta socotindu-se nevrednică de epoca civilizaţiei omeneşti în care trăim"... "Consiliul Dirigent român nu se simte îndemnat să menţină legăturile cu Guvernul Republicii Populare Maghiare şi prin urmare revocă pe încredinţatul său"... Sibiu, la 2 martie 1919, s.a. Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent Român"... Această notă a fost remisă ungurilor la 6 martie 1919"... "După ce am lichidat Legaţia (eu Mezei), am mai rămas la Budapesta ca observator al evenimentelor, ca să pot da informaţiile necesare Consiliului Dirigent Român de la Sibiu"11.

În plin război, Iuliu Mezei a reuşit să încheie cu ungurii următoarea convenţie: "Încheiată în numele Consiliului Dirigent al Republicii Sovietice Maghiare, între Béla Kun, comisarul poporal al afacerilor străine şi între de Mezei Iuliu, delegat special cu depline puteri, în numele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi teritoriilor româneşti din Ungaria, cu sediul la Sibiu, în scopul schimbării persoanelor, care ar dori să se mute reciproc de pe teritoriile ocupate şi neocupate ale Ungariei"...

"2) Consiliul Dirigent Maghiar acordă dreptul de mutare pentru persoanele domiciliate în Budapesta şi judeţul Pesta, iar Consiliul Dirigent Român, pentru persoanele domiciliate în Sibiu şi judeţul Sibiu de naţionalitate română, respectiv maghiară"... Cele 11 puncte ale Convenţiei sunt semnate şi de către comandantul trupelor române din Transilvania, generalul Mărdărescu, în 24 mai 1919.

Primii care au beneficiat de asemenea înţelegeri au fost familiile lui Iuliu Maniu, din Budapesta şi a lui Bela Kun din Transilvania. Este demn de remarcat că şi familia lui Iuliu Mezei se afla la Budapesta şi care împreună cu ceilalţi intelectuali trăiau în mizerie fiindcă "la Budapesta nu se dădea pentru intelectuali decât varză acră, cartofi şi pâine puţină"... Cu toate acestea au refuzat plecarea spre Transilvania până când pleacă toţi românii care doresc aceasta.

Fiindcă de la Budapesta spre Sibiu nu se putea trece peste linia frotului, Iuliu Mezei a plecat din Seghedin spre Timişoara. "Sosind seara la Kikinda Mare, ne-am pomenit în compartimentul nostru (era împreună cu farmacistul Gal, ruda lui Bela Kun, care se înapoia în Transilvania) cu doi agenţi sârbi, care ne-au arestat, spunându-ne că au ordin să ne predea comandantului sârb din Timişoara. "În dimineaţa zilei de 30 mai 1919 ajungând la Timişoara am fost predaţi comandamentului sârb"...

"La comandament în zadar am protestat împotriva arestării noastre, căci nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine, mă tratau ca spion român şi când au văzut că pe paşaportul meu este şi girul şi titulatura "Consiliul Dirigent Român al Transilvaniei, al Banatului şi al părţilor ungurene", s-au înfuriat, înjurându-ne pe noi românii, spunând: "Banatul vă doare? Fiţi siguri, că n-aveţi să puneţi mâna pe el, căci al nostru are să fie". După ce a protestat pe lângă francezi a primit următorul rspuns: "Aici noi suntem domnii şi nu francezii. Domnule, eşti spion românschi" şi mai târziu": "Ah, asta vă doare?! Banatul vă trebuie? Dar n-o să-l capeţi, nici chiar să muriţi cu toţii. Ar trebui să îngenunchiaţi în faţa sârbilor, care v-au eliberat. România vrea să primească totul fără luptă, ca în 1913"12.

Convenţia privind schimbul de populaţie nu s-a mai aplicat din vina ungurilor. La 1 august 1919 regimul lui Bela Kun a căzut.

Moţul, Ion Rusu Abrudeanu, refugiat în România ne-a lăsat pagini memorabile ale evenimentelor pe care le-a trăit în timpul războiului: "După trădarea rusească (revoluţia bolşevică), România găsindu-se înconjurată din toate părţile de duşmani, cu consimţământul Antantei, a încheiat pacea de la Bucureşti, la 24 aprilie (7 mai) 1918"... "În luna septembrie 1918, generalul francez Franchet d'Esperey ia o puternică ofensivă. Aramata bulgară, sfărâmată, capitulează, iar resturile armatei austriace şi germane se retrag vertiginos spre Dunăre. Întreaga Bulgarie e ocupată (de francezi)... Mackensen cere guvernului român să nu-i lase pe francezi să treacă Dunărea"...

"Răspunsul românilor a fost mobilizarea generală la 28 octombrie 1918. Generalul Berthelot - marele prieten al românilor - trece Dunărea"...

"Până a nu se desmetici duşmanul, dorobanţul român a şi trecut vârfurile Carpaţilor. Acum eram în luptă dreaptă, românii şi ungurii, să ne arătăm puterile"... Ceea dintâi divizie românească, care străpunsese graniţa, a fost Divizia a 7-a, în fruntea căreia era generalul Traian Moşoiu, generalul care înscrisese cele mai frumoase pagini de glorie în luptele de pe Valea Oltului şi în Munţii Vrancei". "În noiembrie 1918, Divizia a 7-a înfruntând cele mai teribile intemperii, pe frig şi zăpadă de o jumătate de metru, trecând prin Bicaz, străpunsese forntiera de la Prisăcani, înaintând până la Tulgheş apoi la Borsec şi Topliţa, unde şi-a instalat cartierul"...

"La intrarea trupelor române în Ardeal, generalul Traian Moşoiu dă o proclamaţie în care spune: "Români! Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scrisă pe steagurile noastre"... I. R. Abrudeanu citează din ziarul "Telegraful Român", organul Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, articolul "Generalul Moşoiu" în care se spune: ..."Neamului nostru românesc de pe aceste plaiuri i-a fost hărăzit deosebit noroc ca din Ardeal, din ţinutul Braşovului, să se ridice marele erou şi bunul Dumnezeu a sădit în pieptul acestui viteaz toate simţămintele, tot sufletul neamului românesc"... "La 24 decembrie 1918 (st. n.). Generalul Traian Moşoiu a intrat în Sibiu unde îşi stabileşte sediul". Armata română înaintează până la linia de demarcaţie. ..."Situaţia din Ardeal devenea din ce în ce mai tulbure"... "Gărzile naţionale erau formate din foşti soldaţi ai armatei austro-ungare şi comandate de ofiţeri. Soldaţii toţi erau mercenari (plătiţi cu 30 coroane pe zi), misiunea lor era să păzească ordinea în interior. Prin compoziţia lor ......... erau lipsite cu totul de disciplină. Dacă la început au fost necesare, acum trebuiau să fie desfiinţate şi soldaţii dezarmaţi, astfel tindeau să ajungă cel mai teribil element de dezordine"... Gărzile ungureşti au fost desfiinţate din primele zile ale intrării armatei române. Mai rămaseră gărzile româneşti şi cele săseşti care începuseră să terorizeze, prin pretenţiile lor Consiliul Dirigent"... "Gărzile desfiinţate trebuiau înlocuite cu alte elemente pentru paza interioară, deoarece armata română avea să stea pe front în faţa ungurilor, care se concentraseră şi deveneau din ce în ce mai agresivi".

"Consiliul Dirigent, cu sprijinul generalului Moşoiu, începe reorganizarea jandarmeriei şi poliţiei în Ardeal".

"Cine a fost în jurul generalului Moşoiu, îşi poate da seama de munca sa deosebită depusă pentru înzestrarea armatei şi ca organizator"... "Veşnic pe front, inspectând şi vorbind trupei, ţinând astfel entuziasmul necesar"... "Cred că nu e soldat din cele 6 divizii, pe care le avea în ultimul timp, care să nu fi văzut pe generalul Moşoiu în mijlocul lor, vorbindu-le şi interesându-se de traiul lor"...

"Din cauza unei agresiuni a armatei ungare la Zalău, care s-a transformat într-o sângeroasă luptă, din care ungurii au ieşit învinşi, Antanta a însărcinat pe colonelul din aramta franceză Trousson să meargă la faţa locului şi să facă o anchetă"... "Trenul cu generalul Moşoiu şi colonelul Trousson a plecat din Sibiu în cel mai perfect incognito. Cum s-a aflat că generalul Moşoiu e în acest tren, nu ştiu. La toate gările mii de oameni cu steaguri îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, în frunte cu preoţii şi inteligenţa satelor, înconjurau trenul strigând: "Trăiască generalul Moşoiu!" Generalul era obligat să se dea jos să le vorbească, apoi îl lau pe sus şi-l purtau în triumf"... Colonelul Troussou adânc impresionat, a spus că nu şi-a închipuit niciodată un om aşa de divinizat de popor. La Gherla în gară aştepta episcopul Hossu în fruntea a mii de ţărani care lăsau totul şi alergau în calea generalului"... Când generalul francez Berthelot a venit să viziteze Ardealul, primirea şi sărbătoarea regească ce i s-a făcut de către zecile de mii de români din întreg Ardealul, au făcut pe marele general francez să plângă de bucurie. La un singur cuvânt al generalului Moşoiu, toată suflarea românească a alergat". Aşa ştiau românii ardeleni să-l salute pe marele general francez "pentru profunda simpatie ce o avea pentru neamul nostru".

Generalul Moşoiu pregătise armata şi întocmesc planul de operaţiuni. "Însuşi A.S.R. principele Carol inspectase însoţit de generalul Moşoiu, întreg frontul". Totul era în regulă. Cu toate acestea în locul generalului Moşoiu - considerat prea tânăr - este numit generalul Mărdărescu. Românii ardeleni au rămas cu sufletul alături de viteazul general Moşoiu.

"În ziua de 16 aprilie 1919, ora 330 dimineaţa, armata noastră ia ofensiva".

"Lovitura de trăsnet dată de grupul generalului Moşoiu a sdrobit rezistenţa inamicului, care a luat-o la fugă. Prin lupte îndârjite, înaintarea a continuat zi cu zi, aşa că în ziua de 19 aprilie trupele noastre, luând o considerabilă pradă de război şi un mare număr de prizonieri, au ajuns linia: Tisa - Uylak - Sătmar - Careii Mari - Aleşd - Beiuş".

"În ziua de 20 aprilie 1919 s-a ocupat Oradea Mare". I. R. Abrudeanu preia din ziarele "Patria" şi "Viitorul" următoarele: "Intrarea triumfătoare în Oradea Mare. "Tunurile bubuiau asurzitor, împrăştiind moartea în rândurile risipite ale duşmanului ce fugea speriat din faţa dorobanţului. În oraş enervare mare; diferite svonuri circulau, anume că bandele roşii se apropiau de oraş, ca forţe mari inamice vin în marş forţat, spre a se ciocni cu trupele române"... Autorităţile şi o parte a populaţiei se refugiase spre trupele române"... "Deodată un nor de praf şi un automobil îşi făcu apariţia. În el era un general. Cine să fie? Mii de braţe se ridicară acalmând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol pentru a da şi mai mare impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în oraş, spre a vesti populaţiei că mântuirea a sosit".

"Intrarea domnului general Moşoiu. - Cine să fie? Atunci instinctiv din mii de glasuri a răsunat strigătul "Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional! Ura! Şi văzduhul se cutremura de mii de strigăte de bucurie. Toată lumea plângea. Teama de bandele roşii dispăruse; era de ajuns pentru moment că se găsea eroul în mijlocul lor ca să nu se mai teamă de nimic"... El devenise "simbolul dezrobirii naţiei româneşti". "De patru luni, zi şi noapte, îl aşteptau, de patru luni de când păşise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele unui zeu salvator, şi acum iată-l că a sosit"... "E în picioare în automobil"... "O ploaie de flori îl acoperă în aclamaţiile oamenilor"... "Automoilul nu mai poate înainta. Mulţimea creşte şi un ocean de capete, români, unguri, toate naţionalităţile oraşului aclamă pe viteazul general"... "Aproape nouă batalioane au intrat în Oradea Mare. Soldaţii, defilând în faţa generalului Moşoiu, n-au mai putut ţine privirile lor înainte din cauza valurilor de flori, care se revărsau de pretutindeni asupra capetelor lor"... "Trupele române continuă înaintarea, ocupând Debreţinul şi svârlind resturile armatei ungureşti peste Tisa. Cea mai îndârjită rezistenţă a pus-o divizia de secui de sub comanda lui Kratochwil. Cinstea prinderii acestei divizii, care se lupta vitejeşte, se datoreşte diviziei a II-a de cavalarie. A fost o operaţie celebră ca o divizie de cavalerie să înfrângă şi să prindă o divizie de infanterie. Generalul Davidoglu, colonelul G. Maruzzi şi colonelul Resel erau bravii comandanţi ai cavaleriei, care a câştigat această strălucită victorie".

"Colonelul Kratochwil se predă cu întreaga divizie şi vine de îşi depune armele în faţa generalului Moşoiu. Ajunşi la Tisa, românii puteau merge până la Budapesta. Dar şi de data aceasta au fost împiedicaţi de Antantă, care s-a lăsat impresionată de tânguirile nobilimei ungureşti".

"La începutul lui mai 1910 bolşevismul maghiar nu scăpa decât printr-o minune. Dar la jumătatea lui iunie 1919, batalioanele sale se oţeliră şi fură dotate cu toate mijloacele de atac şi apărare. Ele năvăliră în Cehoslovacia. Atunci era timpul să se concentreze o acţiune interalială contra Budapestei. Era momentul să se spună românilor: "Înaintaţi! Nu aşteptaţi ca inamicul comun să se întoarcă contra voastră!" Ce au făcut însă guvernele aliate? Preşedintele "Conferinţei de pace" se adresa bolşevicilor unguri: "... guvernul de la Budapesta este invitat (nu somat n.n.) formal a pune sfârşit, fără amânare atacurilor sale împotriva cehoslovacilor. În caz contrar guvernele aliate şi asociate sunt absolut hotărâte de a recurge imediat la măsuri extreme..."

"La somaţiunile Antantei şi ştiind că armata română veghează, Bela Kuhn schimbă tactica şi încheie un armistiţiu cu Cehoslovacia. Toată atenţia sa şi-o îndrepta asupra românilor"...

"Concentrând 8 divizii bine organizate şi înzestrate cu material de război formidabil, în ziua de 20 iulie 1919 ei dau lovitura şi trec Tisa în 3 locuri". Acest lucru se întâmpla în timp ce generalul Moşoiu primise sarcina de guvernator a zonelor ocupate din Ungaria. "Văzând că lucrurile se încurcă, că ungurii trec Tisa şi înaintează şi prin urmare nu e glumă, iată-l pe şeful Marelui cartier general, în tren special, venind ca fulgerul la generalul Moşoiu, care îşi îndeplinea noua sa misiune"... "Se formează în pripă grupul de manevră" sub comanda generalului Moşoiu care dă în 6 aug. 1919 următorul "Ordin de zi nr. 12": "Când aramata bolşevică ungurească trecuse Tisa"... "în trufia lui oarbă credea că i s-a deschis drumul spre Ardeal".

"Încrezător în vitejia voastră încercată, v-am îndreptat ca să atacaţi aramta inamică în flanc şi în spate".."Aşa s-a şi întâmplat! Aţi executat ordinele mele într-un mod desăvârşit, învingând cu bărbăţie şi bravură toate piedicile ce v-au stat în cale" "Prin vitejia voastră, ostaşi ai grupului de manevră, aţi contribuit puternic la deschiderea drumului spre Budapesta. Ostaşi, bătălia de la 24 şi 25 iulie 1919 constituie una din cele mai strălucite victorii ale armatei române"...

"Trecerea Tisei s-a început în zorii zilei de 29/30 iulie 1919 pe la punctul Tisza-Bö".. O parte din aramta română se îndreaptă spre Budapesta, iar grupul de divizii general Moşoiu spre Abony şi Czeged, unde luptând a făcut 5 divizii bolşevice prizoniere".

"După capturarea grosului forţelor ungureşti, generalul Moşoiu dă ordin brigadei de roşiori, de sub comanda generalului Rusescu, să înainteze ca avantgardă asupra Budapestei".

"În seara zilei de 3 august 1919, roşiorii generalului Rusescu defilează în faţa Parlamentului unguresc, cu toate protestările reprezentanţilor Antantei, care ademeiţi de promisiunile ungurilor, voiau să ne răpească din nou această glorie".

"În ziua de 4 august 1919, generalul Mărdărescu... într-un automobil, intră în Budapesta, după ce îndepărtase pe generalul Rusescu şi îi luase comanda pentru că îndrăznise să intre în Budapesta, fără ordinul său"13.

Iuliu Mezei Câmpeanu ne relatează momentul intrării trupelor române în Budapesta: "La 3 august 1919 ne-am întâlnit cu avantgărzile armatei române, aproximativ 3-400 de călăreţi din brigada a 4-a roşiori"... "La un moment dat văd descinzând dintr-o maşină (trimisă de guvernul maghiar) un general român. Imediat m-am prezentat lui, arătând actele mele, iar d-sa mi-a comunicat, că este generalul Rusescu. Generalul Rusescu a deschis şedinţa Guvernului maghiar, care a consimţit la ocuparea Budapestei".

"După ora 19, generalul Rusescu primeşte defilarea trupelor la intrarea lor în Budapesta. Bravura eroului general, care a ocupat capitala maghiară numai cu trei escadroane de roşiori, va fi înscrisă cu slove de aur în istoria neamului reomânesc". Trupele ocupă două cazărmi: «Arhiducele Iosif» şi «Franz Ferdinand» din centrul oraşului iar cartierul brigăzii se instalează la Dunapalota (Hotel Ritz), unde s-a arborat tricolorul românesc".

Prof. Ilie FURDUIU


Ocupatia Romana in Budapesta din 1919

Generalul Mosoiu primeste defilarea trupelor pe calea Andrasy, in fata monumentului Mileniului


Razboiul româno-maghiar din anul 1919

Alteta sa regala inaintea hotlului Hungaria. Alaturi de Alteta Sa, Generalul Mosoiu


Războiul româno-maghiar din anul 1919

Generalul Mardarescu, comandantul trupelor din Transilvania, Comandantul suprem al trupelor de ocupatie


BIBLIOGRAFIE

1. Petre Ţurlea, 2001, Iorga şi reacţia maghiară la unirea Transilvaniei cu ţara-mamă. "Să ne ferim zilnic de duşmanii pe care-i avem". În Dosarele Istoriei nr. 6 (58), p. 17.

2. Petre Ţurlea, op. cit., pp. 18-19.

3. N. Şteiu, 1995, Suferinţele îndurate de unii participanţi la Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi membrii ai gărzilor naţionale române, în Dacia Felix Militaris nr. 1(3), pp. 49-52.

4. Lucreţia Barbul, 2004, 4 august 1918, pe bulevardul Andraşi, în Magazin istoric nr. 4(445), pp. 51-52.

5. Ion Rusu Abrudeanu, 1921, România şi războiul mondial, Ed. Librăriei Socec, Bucureşti, p. 268.

6. Ion Rusu Abrudeanu, op. cit., p. 414.

7. Iuliu I. Mezei Câmpeanu, f.a. Luptători români ardeleni, pp. 83-85.

8. Iuliu Mezei, op. cit., pp. 86-91.

9. Iuliu Mezei, op. cit., pp. 98-99.

10. Iuliu Mezei, op. cit., pp. 105-117

11. Iuliu Mezei, op. cit., pp. 119-124

12. Iuliu Mezei, op. cit., ppp. 170-172

13. Ion Rusu Abrudeanu, op. cit., pp. 255-291.

14. Iuliu Mezei, op. cit., pp. 180-184.


 Martiri Romani din Transilvania back 
Martiri Romani din Transilvania

»Martiriul BisericiiMartiriul Bisericii
»Parohia Aita MareParohia Aita Mare


Martiri Romani din Transilvania

»Diktatul de la VienaDiktatul de la Viena
»Aparatul represiv horthystAparatul represiv horthyst
»Atrocităţi maghiareAtrocităţi maghiare
»Aita SeacăAita Seacă
»Câmpia TurziiCâmpia Turzii
»CiumirnaCiumirna
»CucerdeaCucerdea
»HâdaHâda
»HalmăjdHalmăjd
»HodoşHodoş
»HuedinHuedin
»IanculeştiiIanculeştii
»IpIp
»LăscudLăscud
»LuduşLuduş
»MoiseiMoisei
»Mureşenii de CâmpieMureşenii de Câmpie
»Prundu BârgăuluiPrundu Bârgăului
»SărmaşuSărmaşu
»TrăzneaTrăznea
»ZalăuZalău


Martiri Romani din Transilvania

»ZalăuCrime maghiare in Nordul Ardealului
»ZalăuPresa maghiara anti-Romania
»ZalăuFilme
»ZalăuDocumente, carti
»ZalăuImnul Eroilor



Home |  Filme |  Fotografii |  contact@martiriromani.com
GID-Romānia  | CivicNet-Piata Universitatii  | CivicMedia  | Victor Roncea  | Dan Tanasa  | Condeiul Ardelean
Muzee din Maramures  | Muzeul National al Refugiatilor  | Parohia Aita Mare  | Forumul Civic al Romānilor din Harghita si Covasna
Sindicatul C.T.F. Brasov 2007